3.30.2010

Joaca de-a Dumnezeu

.

Cercetatorii se joaca, din nou, de-a Dumnezeu. Nu va nelinistiti!

Large Hadron Collider (LHC), uriasul accelerator de particule al Organizatiei europene pentru cercetari nucleare, CERN, va fi repus in functiune, in cursul zilei de astazi. Oamenii de stiinta spera ca, in urma experimentului, sa descopere noi particule si legi ale fizicii, care sa ofere o imagine mai clara asupra nasterii Universului.


UPDATE. EXPERIMENTUL A REUSIT!


Două fascicule de protoni având o energie de 3,5 tera electron volţi (TeV) fiecare s-au ciocnit marţi, puţin după ora 11.00 GMT, cu o viteză apropiată de cea a luminii, în interiorul LHC (Large Hadron Collider). Această operaţiune, o premieră mondială în ceea ce priveşte puterea celor două fascicule, a fost reuşită la cea de-a treia tentativă, a declarat Steve Myers, directorul departamentului de acceleratoare din cadrul Centrului European pentru Cercetări Nucleare (CERN). "Acesta este începutul unei noi ere", a declarat Paolo Catapano, purtător de cuvânt al instituţiei. "Este un moment extraordinar. Am înregistrat coliziuni importante la cele patru detectoare", a adăugat Philippe Bloch, directorul departamentului de fizică al organizaţiei. Cercetătorii vor încerca să identifice, în cadrul experimentului, bosonii Higgs , particule subatomice, instabile, numite şi "ale lui Dumnezeu", cruciale pentru înţelegerea fizicii actuale, pe care mulţi le-au studiat fără să le fi văzut vreodată. De asemenea, specialiştii vor să studieze supersimetria, un concept care permite explicarea uneia dintre cele mai bizare descoperiri din ultimii ani, aceea că materia vizibilă nu reprezintă decât 4% din Univers. Materia neagră (23%) şi energia neagră (73%) împart restul. Cercetătorii de la CERN vor, de asemenea, să studieze misterele materiei şi anti-materiei.

In timp ce tabloidele titreaza bombastic « Joaca de-a Dumnezeu », cu aluzie la scurta isterie in masa din urma cu doi ani, cand inaugurarea acceleratorului i-a determinat pe conspirationisti sa anunte o iminenta apocalipsa , oamenii de stiinta de la CERN sunt foarte calmi. Daca, in cele din urma, experimentul va reusi (astazi, pana la aceasta ora, a esuat deja de 2 ori; iar in ultimii 2 ani, LHC a consumat milioane de euro nereusind sa produca mult-asteptata acceleratie a particulelor si defectandu-se aproape lunar), va fi nevoie de cateva luni de zile, posibil un an, pentru ca toate datele stranse in urma experimentului sa fie interpretate corect.
"Descoperirea majora va avea loc de abia atunci cand, dupa ce vom strange date despre toate cele cateva miliarde de evenimente si fenomene fizice care au loc in timpul acceleratiei de particule, vom fi in stare sa sa le identificam pe acelea care semnaleaza o noua stare a materiei si particule noi.", declara Guido Tonelli, purtatorul de cuvant al CERN. "Asta nu se va intampla azi. Necesita luni si ani de cercetare minutioasa", incheie italianul.

Sursa: BBC

 
Adauga blog - adauga articole Bloguri, Bloggeri si CititoriZiarul
Protected by Copyscape Plagiarism Scanner