Maica Tereza avea tată român!

Părintele sfintei născute acum 100 de ani in Skopje, cu numele de Gongea Boiangiu, era de origine aromană.

Trecută in lumea celor veşnice în 1997, la varsta de 87 de ani, Maica Tereza este omagiată ca o personalitate de origine albaneză. Puţină lume ştie că Maica Tereza, pe numele ei adevărat Gongea N. Boiangiu, a avut sange romanesc in vene, tatăl ei fiind de origine aromană.

Considerată “Sfânta celor năpăstuiţi”, Maica Tereza a rămas în istoria lumii şi în memoria oamenilor drept unul dintre cele mai importante simboluri ale vieţii dedicate carităţii, îngrijirii celor aflaţi în nevoie, în numele iubirii întru Hristos.

Mult mai puţin se ştie că cea beatificată de Vatican în 2003 şi urmând, cel mai probabil, a fi trecută în rândul sfinţilor Bisericii Catolice a avut, prin tatăl ei, aromân de origine, o clară rădăcină românească. Numele ei de naştere a fost Gongea N. Boiangiu, cel trecut în toate dicţionarele lumii - Agnese Gonxhe Bojaxhiu - nefiind altceva decât varianta albaneză a acestuia.

S-a născut pur şi simplu pentru a-şi închina viaţa iubirii de Hristos şi de oameni. Era 26 august 1910, când în casa familiei Boiangiu, de pe “uliţa vlahă” a oraşului Uskub, actualul Skopje, aflat sub stăpânire otomană pe atunci, venea pe lume cea botezată Gongea. Toată viaţa ce a urmat ea a considerat însă data de 27 august, cea a botezului, drept adevărata zi de naştere. Era cea mai tânără dintre cei patru copii ai familiei. Mama ei, Drona, era albaneză şi se ocupa cu vopsitul ţesăturilor, iar tatăl, Nicola, lucra ca farmacist, fiind aromân (denumire sinonimă cu cea de vlah sau machedon) de origine. Din păcate, el a murit când micuţa Gongea avea doar 10 ani, legăturile ei cu comunitatea aromână rupându-se din acel moment.

După liceu s-a călugărit în Irlanda

Fascinată de povestirile despre misionarii creştini, a decis, încă de la 12 ani, să urmeze această cale. După terminarea liceului, chemarea credinţei a purtat- o către Irlanda, unde a intrat în ordinul romano-catolic “Surorile din Loretto”, cunoscut pentru activitatea sa de caritate în India. Acolo şi-a ales un alt nume, unul care să-l slujească lui Hristos, devenind “maica Tereza”. După ce a ajuns în India, a predat geografia într-o şcoală din Calcutta, a cărei directoare a devenit ulterior. Împreună cu alte călugăriţe a început să îi îngrijească pe cei sărmani, bolnavi şi fără alt ajutor, înfiinţând totodată organizaţia “Misionarele carităţii”, recunoscută ulterior de Vatican şi subordonată Papei

De-a lungul vieţii, Maica Tereza (dreapta) s-a îngrijit de soarta a milioane de copii oropsiţi

Din acel moment, vreme de aproape patru decenii, s-a dedicat total ajutorării celor nevoiaşi, copiilor săraci sau abandonaţi, flămânzilor şi bolnavilor. Totul, cu un surâs trist, dar senin pe faţa tot mai brăzdată de riduri. A devenit o figură tot mai cunoscută în lume, umblând mereu desculţă sau în sandale, îmbrăcată într-un sari alb tivit cu o fâşie albastră, specific Indiei, ţara sa de adopţie.

“Cea mai mare suferinţă din lume e cauzată de singurătate, de lipsa iubirii. Nu contează atât de mult ceea ce faci, ci câtă iubire pui în ceea ce faci”, spunea ea, insistând pe importanţa dragostei faţă de semenii noştri. S-a dus acolo unde nimeni nu ar fi vrut să meargă, a îngrijit oameni de care nimeni n-ar fi vrut să mai ştie: leproşi, bolnavi de SIDA, tuberculoşi, copii mutilaţi în conflicte armate. Astăzi, organizaţia fondată de ea are peste 600 de aşezăminte, lucrând în 123 de ţări.

A primit Premiul Nobel pentru pace

La 10 decembrie 1979, munca ei a fost recompensată cu premiul Nobel pentru pace. A ajuns şi în România, în 1990, când a inaugurat casa “Misionarele Carităţii” din Bacău, apoi în 1992.

Femeia mărunţică de stat, dar uriaşă ca suflet a trecut la cele veşnice la 5 septembrie 1997, fiind înmormântată în Biserica Sf. Toma din Calcutta.

În Skopje, locul naşterii Maicii Tereza, statuia acesteia se află în faţa casei memoriale ce-i poartă numele, care a fost ridicată la câteva sute de metri de locuinţa în care călugăriţa a văzut lumina zilei

A fost beatificată de Vatican
Şase ani după moartea ei, la 19 octombrie 2003, în cadrul unei slujbe ce a avut loc la Vatican, Maica Tereza a fost beatificată de Sfântul Scaun, ca pas necesar pentru canonizarea şi trecerea ei în rândul sfinţilor Bisericii Romano-Catolice. Drept cerinţă a beatificării a fost necesară recunoaşterea oficială a înfăptuirii unei minuni prin mijlocirea directă a Maicii Tereza. Astfel, în 2002, în urma unei documentări amănunţite, Vaticanul a hotărât să admită ca miracol vindecarea de cancer abdominal a unei femei indiene, Monica Besra. Aceasta a depus mărturie că folosirea unui medalion ce avea înăuntru o fotografie a Maicii Tereza i-a înlăturat suferinţa, povestind că din acesta s-au prelins “seminţe de lumină” care au vindecat tumoarea. Următorul pas, cel al canonizării, va avea nevoie de recunoaşterea unei alte minuni înfăptuite de Maica Tereza. Până atunci, ea a căpătat dreptul de a fi numită, în mod oficial, “Binecuvântată”. După cum i-a fost şi existenţa pe Pământ.

Aromânii sunt ramura sudică a românilor

Aromânii, denumiţi şi vlahi sau machedoni, sunt consideraţi de istorici ramura sudică a poporului român. De aceea, sângele vlah al Maicii Tereza, moştenit de la tatăl ei, îndreptăţeşte şi considerarea ei ca fiind de origine română.
Romanizarea tracilor, din care făceau parte şi dacii, a dus la naşterea românilor, la nord de Dunăre şi în Dobrogea, precum şi a aromânilor, meglenoromânilor şi istroromânilor în teritoriile de la sud de Dunăre. Limba aromână e, de asemenea, considerată de mulţi lingvişti ca fiind un dialect al celei româneşti. Iată de ce aromânii sunt întâlniţi pe tot cuprinsul Peninsulei Balcanice, ca locuitori ai diferitelor state din zonă. În 1186, răsculându-se împotriva Bizanţului, doi fraţi vlahi, Petru şi Asan, au creat ceea ce istoricii au numit “Imperiul bulgaro- valah”. Au urmat aproape şase secole de dură dominaţie otomană, populaţia aromână obţinând statutul de naţiune abia în 1905. Statul român a înfiinţat, din timpul domniei lui Al.I. Cuza până la începutul secolului al XX-lea, peste o sută de şcoli pentru populaţia aromână din Grecia, Macedonia şi Albania. În 1920, o bună parte dintre aromâni a fost adusă în zona Cadrilaterului, la sud de Dunăre, reintrată în stăpânirea României după primul război mondial. Pierderea acestui teritoriu, 20 de ani mai târziu, i-a determinat pe aromâni să se mute mai la nord, în Dobrogea. Printre personalităţile de origine aromână ale României se numără I.L. Caragiale, Toma Caragiu, Gică Hagi sau Gigi Becali.