4.24.2010

Cum o sa ne distram in 2050?

.
0 comentarii

V-ati intrebat vreodata cum o sa ne petrecem timpul liber peste… sa zicem, 40 de ani? Toata lumea se gandeste la cum va fi clima, cum vor arata orasele, ce mijloace de transport vom folosi si cum o sa interactionam noi cu calculatoarele. Dar cum se vor reflecta toate aceste schimbari in traiul nostru zilnic sau, mai exact, in bucuriile marunte ale vietii – la asta s-a gandit cineva? Cum o sa ne distram in 2050? Pai, da, unii s-au gandit. Iata, de pilda, o lista intocmita de o publicatie americana, How Stuff Works, lista jumatate amuzanta, jumatate ingrijoratoare (ca asa-i si viata) si alcatuita pe baza unor predictii foarte serioase, facute de profesionisti, despre cum va fi Pamantul – cu tot cu ecosfera lui, adica si cu noi - in 2050. Poate unele dintre preziceri vi se vor parea cunoscute, dar altele va vor surprinde cu siguranta.

Distractia 5: observarea pasarilor
Acest bird watching - cum se numeste in engleza -, care in Romania n-are prea mare cautare, este, in alte parti ale lumii, un hobby nu numai foarte onorabil si respectat, dar si foarte raspandit. Si, inca si mai interesant decat faptul ca e raspandit, e predictia - rezultata din cercetari - ca va deveni inca si mai raspandit!
In 1997, revista Newsweek a publicat rezultatele unui sondaj privind modalitatile preferate - de americani - de petrecere a timpului liber, estimand si dezvoltarea lor in vitor. Bird watching a fost pe primul loc ca activitate relaxanta in timpul liber, iar publicatia a estimat ca insemnatatea acordata acestui hobby va creste chiar mai mult decat populatia SUA - cu 58% pana in 2050!
Prognoza are si niste implicatii triste: in 2050 va deveni mult mai interesant sa urmaresti si sa gasesti un exemplar de nu stiu ce specie de pasare, dar asta dintr-un motiv foarte dureros: intre 400 si 900 de specii de pasari vor fi amenintate cu disparitia, datorita schimbarilor climatice si distrugerii habitatelor lor. Daca vi se pare ca a te uita cu binoclul dupa pasarele e o indeletnicire de interes pentru cei tineri, luati in calcul faptul ca, in 2050, populatia lumii va fi mult imbatranita fata de cea de azi. In SUA, de pilda, Biroul de Recensamant estimeaza ca oamenii de varsta a treia vor reprezenta, in 2050, un sfert din populatia tarii.
In Romania, daca se mentine actuala rata a fertilitatii (1,3 copii la o femeie - prea scazuta pentru a asuigura inlocuirea generatiilor) populatia de peste 65 de ani (3,2 milioane azi) ar ajunge in 2050 la 5 milioane de persoane, in vreme ce populatia totala a Romaniei va mai fi doar de 13 milioane (dupa scenariile cele mai pesimiste) pana la 19 milioane (dupa scenariile optimiste) de locuitori.

Distractia 4: Mergem la un restaurant, sa mancam meduze?
O cina la un restaurant cu specific pescaresc va arata, peste 40 de ani, mult altfel decat acum, in ceea ce priveste meniul propus.
De altfel, intregul fel de a manca al occidentalilor se va schimba mult, spun predictiile. In SUA, din cauza problemelor legate de terenul cultivabil, poluare si alimentarea cu apa, alimentatia va cuprinde mult mai putina carne si o cantitate de cerelale si leguminoase (fasole, mazare) mai mare decat acum. In dieta, doar vreo 15 procente vor fi reprezentate de produse de origine animala, restul - de alimente de origine vegetala.
Revenind la restaurantele pescaresti, nici acestea nu vor mai fi ce-au fost. Conform celor mai sumbre predictii, pana in 2050 pesti obisnuiti azi, ca tonul si codul, vor fi disparut, ca de altfel majoritatea speciilor de pesti. Cauzele disparitiei vor fi, cel mai probabil, poluarea si pescuitul excesiv.
Disparitia pestilor pradatori va lasa cale libera inmultirii meduzelor, asa ca asta s-ar putea sa mancam peste patru decenii. Meduze si calmari - asta o sa fie oferta de baza. Meduzele sunt mancate de multa vreme de populatiile asiatice, dar Occidentul mai are pana sa le dea de gust. Dupa toate aparentele (triste, dupa cum vedeti) n-ar strica sa incepem sa ne antrenam de pe acum.

Distractia #3: Fotbal cu roboti
Felul in care vom interactiona cu robotii peste 40 de ani este deja o tema foarte complexa. Vor fi implicati in viata oamenilor intr-o masura pe care nici nu ne-am putem imagina. Numeroase "prorociri" vorbesc despre roboti-piloti, roboti-actori, roboti-menajeri, roboti-profesori, ca sa nu mai vorbim de predictiile privind multuiplele si sofisticatele modele de roboti militari.
Un cercetator a preconizat chiar ca, in 2050, intre oameni si roboti s-ar putea ajunge la relatii intime si la casatorii! (Eram sigura ca o sa vreti amanunte despre subiectul asta. Iata: David Levy, cercetator in domeniul inteligentei artificiale la Universitatea din Maastricht, Olanda, specialist care a elaborat o teza de doctorat cu titlul Relatii intime cu parteneri artificiali, a zis asa, in 2007, intr-un interviu acordat publicatiei Live Science: "Eu prognozez ca, in jurul anului 2050, statul [american, n.a.] Massachusetts va fi primul care va legaliza casatoriile cu roboti." )
Dar, pana la nuntile umano-androide, o distractie pe cinste si foarte trendy in 2050 ar putea fi fotbalul cu roboti. Cercetatorii in domeniu se gandesc nu la niste automate care sa imite miscarile oamenilor, ci la niste roboti inteligenti, capabili sa inteleaga jocul, sa comunice intre ei si sa reactioneze in mod creativ la evenimentele care au loc in timpul unui meci. Robo-Cupa Europei… ce chestie!

Distractia 2: Istorisirea de povesti
Una dintre cele mai surprinzatoare predictii vine din partea cercetorului futurolog William Crossman: el sustine ca, in 2050, comunicare orala va inlocui in mare masura comunicarea scrisa. Avand in vedere cat de mult comunicam noi astazi prin scris - tiparituri, mesaje e-mail sau SMS-uri, toate presupun cunoastrea scrisului si a cititului- suna foarte bizar profetia lui Crossman privind trecerea la comunicare orala, cu implicatia ca nu va mai trebui sa-i invatam pe copii citesca si sa scrie, ci mai degraba sa foloseasca computerele si sa gandesca in mod creativ.
Intr-un numar special al publicatiei The Futurist, Crossman imagineaza o lume in care vom utiliza computere tip VIVO (voice-in-voice-out), cu care vom interactiona prin intermediul vocii: le dam comenzi vocale si primim de la ele raspunsuri tot vorbite; o lume in care tot ceea ce vrem sa comunicam va fi gestionat de aceste masinarii. Vrei sa-ti publici memoriile? Nu mai e cazul sa te apuci sa le scrii; te asezi in fata computerului prevazut cu webcam si tot povestesti…. Dupa cum o arata succesul a nenumarate reality-show-uri, sunt destui oameni dispusi sa stea si sa se uite la un necunoscut care isi spune povestea vietii in fata camerelor de luat vederi.
Vrei sa citesti, totusi, ceva? Computerul scaneaza lucrarea respectiva si apoi ti-o citeste. el. Iar tu stai si asculti, ca atunci cand erai mic si ascultai povesti, inainte de a sti sa citesti tu insuti. Vor exista servicii de traducere instantanee si alte facilitati care vor sprijini trecerea la un mod de comunicare orala.
Sincera sa fie, nu ma simt prea bine citind chestia asta. Si asa e greu de suportat ideea unor oceane fara pesti si a unor paduri aproape lipsite de pasari, insa cea a unei omeniri intregi care (re)devine analfabeta, dupa atata lupta dusa pentru alfabetizare… mi se pare greu de inghitit.

Comunicarea orala a fost instrumentul principal de pastrare si transmitere a informatiile timp de o lunga perioada din viata omenirii, dar ne-am obisnuit sa o consideram drept un stadiu timpuriu, primitiv, o etapa importanta la vremea ei, dar depasita din momentul in care consemnarea scrisa a cunostintelor a inlocuit traditia orala.
Acum, o parte a comunitatii stiintifice sustine ca si acest stadiu - al consemnarii si transmiterii scrise a informatiilor - este unul depasit si va pierde teren spre mijlocul acestui secol, in ceea ce Crossman numeste era post-alfabetizarii.
Analiza din The Futurist se bazeaza in buna masura pe statistici care arata ca deja oamnii citesc mai putin, ceea ce ar duce la concluzia ca importanta comunicarii scrise s-a diminuat si, extrapoland, se ajunge la ideea ca se va diminua in continuare, sub asaltul noilor tehnologii. Preajma anului 2050, asadar, va fi, cum spune un alt futurolog, Peter Wagschal, "o epoca in care analfabetii vor putea face lucrari de doctorat."
Vor deveni oare scrisul si cititul, peste patru decenii, niste hobby-uri ciudate ale unor nostalgici ai trecutului? Sau alfabetizarea va fi singura optiune care le va ramane celor care nu-si vor putea permite un computer performant, care sa le citeasca povesti cu voce tare? Ai bani - iti iei o asfel de scula inteligenta. Daca n-ai bani… atunci invata sa scrii si sa citesti, prapaditule!
Stranie lume ar fi… dar cred ca nu va fi chiar asa cum profetizeaza domnul Crossman. Asa simt eu, ca lumea inca nu e pregatita sa se desparta cu usurinta de scris si citit, chiar daca inteligentele computere VIVO ne vor deveni parteneri de discutii, punanad intrebari si dand raspunsuri, asa cum vedem in fimele SF. Om trai s-om vedea. Mai vorbim in 2050, sa vedem ce s-a adeverit si ce nu.

Distractia 1: Divertisment si alte indeletniciri in realitatea virtuala
La asta cred ca va asteptati, desi amploarea si gradul de sofisticare pana la care se va dezvolta fenomenul vor depasi, cu mare probabilitate, asteptarile noastre.
Gratie tehnologiei hologramelor, un joc video nu va mai arata ca acum - tu in fata ecranului, iar personajele jocului - dincolo de el. Vor veni chiar in camera, sub forma de imagini tridimensionale. Si tot asa vor putea fi prezenti si toti prietenii la nunta, tot asa s-ar putea desfasura sedintele cu membrii filialelor din intreaga lume ale unei companii multinationale (stiu ca asta nu intra la categoria distractii, dar sa incercam sa sesizam umorul, chiar absurd, al oricarei situatii - va imaginati cum ar fi sa te certi in sedinta cu holograma lui Cutare?) Ideea principala este ca aceasta tehnologia va fi atat de larg utilizata, incat va depasi cu mult domeniul divertismentului.


Dupa parerea unora, chiar si relatiile la distanta (el traieste intr-un oras, ea in altul - eventual de pe alt continent - si se intalnesc rar) vor deveni mai suportabile gratie acestor inventii.
Oare? Daca ei cred ca o holograma poate inlocui un om in carne si oase, cand e vorba despre relatii romantice… ma rog, treaba lor!

readmore »»

Inapoi in viitor

.
0 comentarii

Viitorul nu mai este ce era odata. Cu zece ani in urma, futurologii, prognosticatorii profesionisti, isi imaginau cum ar arata prima decada a secolului XXI si, mai ales, cum vor schimba timpurile moderne viata oamenilor din toata lumea. Printre preocuparile acestora, se numarau si intrebarile legate de ceea ce vom manca, ce ne va place sa bem sau de modurile in care ne vom petrece timpul liber. Inapoi in viitor…Vom avea roboti in case care sa ne usureze viata? Ne vom imbraca cu materiale inteligente, computerizate? Vom crea, in cele din urma, clone umane? Pentru a nu se lovi de implacabila opinie publica, futurologii avertizeaza: ceea ce portretizeaza ei nu este absolut necesar sa fie adevarul gol-golut. Insasi natura acestei meserii implica si permite divagatii, presupuneri, prevestiri, pareri subiective si discursuri impregnate cu multe “daca”. “Viitorul nu este o destinatia clara, asa cum este orasul St. Louis, pentru ca se schimba in fiecare zi”, avertizeaza editorul revistei “The Futurist”, Patrick Tucker. Cu toate acestea, ei s-au aventurat sa faca cinci previziuni pentru prima decada a secolului XXI, chiar inainte de schimbarea mileniului, in anul 2001. Cata dreptate au avut futurologii? Va invitam sa descoperiti.

5 previziuni care s-au adeverit
Internet pentru toata lumea si in toata lumea
In 2009, internetul se afla peste tot. Chiar in momentul in care cititi aceste randuri, va bucurati de facilitatile acestuia. Cu 10 ani in urma, cand laptopurile erau inca o noutate, iar telefoanele celulare erau de domeniul SF-ului, industria IT deja facea primii pasi in directia computerelor mobile, care au dus in final la inovatiile de astazi, de genul iPhone-ului sau mini-laptopurilor ultraportabile, gata oricand pentru a fi folosite si din ce in ce mai ieftine.
“Cuvantul computer mobil va avea o alta semnificatie pana in 2009. Pana atunci, vom avea computere care vot fi purtate cu usurinta, oferindu-ne posibilitatea de a avea oricand acces la informatie si la Internet, oricand si oriunde”, declara in urma cu doar 8 ani, Tim Bajarin, presedintele unei firme specializate pe IT.
Conexiunea la Internet a depasit demult necesitatea cablarii. In prezent, este suficient sa apesi un buton pentru a fi in conexiune wireless cu intreaga lume. Este acesta un progres? Asta depinde de cum se simte partenerul de cina, dupa ce ti-ai verificat mailul a treia oara pe telefonul mobil.

Stocarea informatiilor
In 1999, inventarorul si futurologul Raymond Kurzweil prezicea in una dintre lucrarile sale aparitia unei retele care sa stocheze informatia digitala, aceasta devenind astfel accesibila de oriunde.“Exista servicii specializate care pot pastra informatia digitala, insa majoritatea oamenilor vor prefera sa isi tina informatiile personale sub propriul control”, anunta in urma cu 10 ani Kurzweil. Obiectele digitale, cum ar fi cartile, albumele de muzica, filmele si programe de software vor fi mult mai usor de transmis prin intermediul retelelor computerizate si mult mai accesibile, de vreme ce nu au greutate materiala.”
Cat se poate de adevarat, ar spune oamenii din 2009, de vreme ce oricine poate apela la Internet pentru a-si stoca fotografii, albume de muzica, carti elcetronice sau filme. Mai mult decat atat, acest cumul de informatii poate fi facut public, descarcat sau incarcat dupa bunul plac al utilizatorilor. Este suficient sa intri pe YouTube pentru a vedea cea mai variata gama de documente video, de la desene animate, muzica, filme sau imagini de razboi. Pe masura ce din ce in ce mai multi utilizatori au inceput sa posteze continut digital online, dezvoltatorii web au creat masuri de securitate pentru a garanta celor care posteaza controlul asupra documentelor care le apartin.

Virtual vs Real
In prezent exista Second Life ssau Facebook care transfera practic latura sociala a vietii noastre in mediul virtual. In urma cu 10 ani, futurologii au prezis faptul ca, in scurt timp, nu numai viata noastra va fi pusa pe tapet, ci si casele in care locuim.
“Casele vor fi complet cablate, iar omenirea va intra in era internetizarii a tot ceea ce este material posibil”, declara in anul 2000, Lance Travis, director de Cercetare si Dezvoltare a Tehnologiilor in cadrul firmei AMR Research. Acesta isi imagina frigidere si masini de spalat conectate la Internet, carora li se vor opera periodic imbunatatirile de software, transmise de la o unitate centrala. Chiar daca era frigiderelor inteligente nu a sosit, cel putin nu cele intr-atat de destepte pe cat a fost prognosticat, suntem aproape de a atinge aceasta noua culme a tehnologiei.
Casele moderne beneficiaza insa de o serie de gadgeturi si aparate electrocasnice, cu functii de neinchipuit cu o decada in urma. De la un singur panou din bucatarie poti controla muzica din toata casa, poti schimba temperatura sau ai posibilitatea chiar de a stinge luminile dintr-o camera in care nu te afli. Toate aceste facilitati se afla la doar un buton distanta, asta, desigur, in cazul in care esti dispus sa platesti mii de euro pentru a avea o casa complet electronizata.

Chat-ul video
Tot Raymond Kurzweil a fost cel care a prezis ca in viitorul apropiat oamenii vor comunica intre ei prin intermediul camerelor video, calatorind prin spatiul virtual pentru a intalni oameni din toata lumea, fara a mai fi necesara vreo viza pe pasaport. “Partenerii virtuali sunt populari pentru ca reprezinta tot atatea ocazii de divertisment sexual, fara a te implica insa cu adevarat”, nota acesta.
Oricine isi traieste a doua viata in Second Life stie ca celebrul futurolog nu s-a inselat scriind aceste randuri. In acest spatiu, oamenii sunt liberi sa faca ce doresc, sa isi aleaga partenerii dupa bunul plac, fara a fi constransi de norme sociale. Cu masura insa, pentru ca in anul 2008 politia japoneza a facut prima arestare a unui utilizator care si-a ucis partenerul de viata virtual, care, intamplator, era acelasi si in viata reala. Dezavantajul este ca desi in Second Life personajele isi petrec serile in restaurante si practica amorul liber, nu pot simti nici una dintre aceste senzatii. Dincolo de acest neajuns, mai este unul: rata divorturilor in cazul celor care isi creaza un personaj virtual a crescut alarmant in ultimii ani.

Clonele umane
La inceputul noului secol, scriitorul Arthur C. Clarke a prezis aparitia primelor clone umane, care vor fi aduse la cunostinta publicului in jurul anului 2004. Cand clonarea cu succes a unui mamifer, ramas in istorie sub denumirea de oaia Dolly, a fost anuntata in 1997, oamenii au sperat ca acesta procedura ar putea sa le aduca inapoi animalele de companie, persoanele indragite sau membri ai familiei decedati, a caror pierdere a lasat un gol greu de umplut. In prezent, dezbaterile asupra clonarii umane sunt in toi. Chiar si clonarea mamutilor sau a altor specii disparute in epoci trecute a reusit sa imparta lumea in doua tabere. Cu toate acestea, obtinerea primilor embrioni umani produsi prin intermediul clonarii, facuta publica in luna mai a anului 2008, a avut o primire rece din partea opiniei publice. Embrionii umani au fost obtinuti prin clonare, insa scopul declarat al oamenilor de stiinta nu este acela de a obtine indivizi identici, ci de a preleva celule susa embrionare, denumite celule ES, care variaza in diverse tipuri celulare. De celulele ES se leaga multe dintre sperantele cercetatorilor in ceea ce priveste viitoarele terapii medicale. Cu toate ca implicatiile acestei descoperiri sunt deosebit de importante, anuntul succesului experimentului nu a inregistrat foarte mare interes.

Viitorul la… viitor
Scriitorul rus de literatura science-fiction, Vladimir Streletsky, a elaborat o lista a viitoarelor “achizitii” ale omenirii, folosindu-se de predictiile futurologilor, de profetii, dar si de proiectele viitoare ale oamenilor de stiinta. Chiar daca nivelul atins de stiinta va revolutiona viata pe Pamant, viitorul lui Streletsky arata putin cam infricosator.
2009-2025: robotii androizi vor intra in productie industriala;
2010: oamenii de stiinta vor dovedi ca sufletul uman supravietuieste mortii;
2010-2012: tari din Europa, America si regiunea Pacificului se vor uni sub forma unor blocuri regionale. O coalitie rusa-chineza va intrerpimde o misune de succes pe Luna;
2011: va fi inventat vaccinul impotriva SIDA;
2011-2023: Estul va crea o presiune demografica asupra Europei, iar numarul emigrantilor va creste considerabil. Democratia va cunoaste o criza in Europa si in Statele Unite, prin urmare, liderii acestora vor aborda forme de conducere autoritare;
2012: vor fi sintetizate medicamentele de marire a activitatii creierului;
2013: va fi construita prima plantatie pentru cresterea carnii artificiale;
2015-2025: resturile radioactive vor fi colectate de pe Pamant si deversate in spatiu;
2016: rezervele de petrol vor fi pe sfarsite;
2025: inceputul crizei globale de apa potabila. Cercetatorii vor gasi modalitati pentru a extinde durata de viata umana pana la 120 de ani;
2026: va fi creata inteligenta artificiala;
2027: vor fi receptionate primele semnale radio ale civilizatiilor extraterestre;
2029: aparitia cyborgilor;
2030: noi masuri impotriva imbatranirii umane;
2060: prima colonie umana pe Marte;
2090: primele orase subacvatice;
2114: omenirea va stabili primele contacte cu civilizatiile extraterestre.

readmore »»

4.23.2010

Un experiment secret . Un virus Mortal

.
0 comentarii

Resident Evil Experiment fatal (2002)
Resident Evil este si un horror bun , asa ca nu va asteptati la o cenzura in scenele mai active din Resident Evil (2002)film . Actiunea are loc in incinte inchise , asadar suspansul aparitiei unui zombi de dupa colt te urmareste pe tot parcursul filmului . Desi aveam impresia ca este o productie comerciala de prost gust , pot spune ca intr-o oarecare masura mi-a placut interpretarea Millei Jovovich si ca am urmarit cu mare interes si cele 2 continuari . Per total este un SF , horror bun , cu o idee cat de cat originala .
Un virus scapa din facilitatea secreta numita “Stupul” , transformand staful in zombi infometati si in acelasi timp eliberand si numeroase animale cu mutatii genetice. Computerul ce se ocupa de administrarea facilitatii izoleaza laboratorul de restul lumii pentru a preveni raspandirea infectiei . Astfel corporatia mama trimite in interior o echipa militara de elita . Aici ei o intalnesc pe Alice (Milla Jovovich ) si constata ca aceasta sufera de amnezie datorata gazului eliberat in laborator.Echipa are acum scopul de a inchide calculatorul central si de a iesi din unitate , intalnind in calea lor mutanti zombi .Pe parcurs Alice incepe sa-si aminteasca ce s-a intamplat cu adevarat .



Resident Evil: Apocalypse(2004)
scurt istoric:

A crezut ca erau anihilati. A crezut ca e libera. Dar s-a inselat.

Milla Jovovich se intoarce in rolul lui Alice. Se trezeste dintr-un somn lung si isi da seama ca temerile ei cele mai mari erau implinite – strigoii insetati de sange, pe care ea si o elita militara, acum anihilata, luptasera sa-i distruga au fost eliberati in orasul care inconjoara fabrica secreta a corporatiei Umbrella. Descoperind ca ea insasi era un experient Umbrella, Alice s-a imbunatatit bio-genetic cu puteri si simturi noi de care era sigura ca va avea nevoie.

In inima orasului Raccoon City, un grup mic de oameni neinfectati, incluzand-o pe Jill Valentine (Sienna Guillory) un membru al recent desfiintatului S.T.A.R.S. (Serviciul Special de Tactici si Salvare) si liderul Carlos Oliveira (Oded Fehr), lupta pentru viata lor impotriva mutantilor si a celor mai rapizi si mortali Likers. Ramanand fara resurse si noroc, grupul este salvat de Alice si impreuna incep sa porneasca o bataie disperata pentru supravietuire prin incercarea de scapare inainte ca Corporatia Umbrella sa-si stearga experimentul de pe fata pamatului.

Singura lor speranta este undeva in Raccoon City. Doctorul Charles Ashford (Jared Harris), unul din oamenii de stiinta ai Corporatiei Umbrella, o va ajuta pe Alice si pe altii sa scape din oras in siguranta daca acestia ii gasesc fiica. Angie Ashford (Sophie Vavasseur) s-a separat de tatal ei si se ascunde de frica. Alice, Jill si Carlos vor trebui sa se lupte cu o armata de mutanti pentru a o salva.

Intre timp, o arma secreta cu numele de cod Nemesis a fost experimentata cu mari modificari pe care Alice a fost programata sa le urmareasca si sa le distruga daca mutantii nu ajungeau la timp la grup.

Alice, Jill si Carlos vor avea nevoie de toata puterea si abilitatile lor pentru a purta batalia vietii lor impotriva raului care a infectat orasul.

Resident Evil: Disparitia(
2007)
Descriere: A treia si ultima parte a succeselor de 100 de milioande dolari “Resident Evil”, “Resident Evil:Extinction” se bazeaza iar pe celebra serie de jocuri video si reia povestea de acolo de unde s-a terminat partea a doua. Alice (Milla Jovovich), care acum se ascunde in desertul Nevada, isi uneste din nou fortele cu L.J. (Mike Epps) si Carlos Olivera (Oded Fehr), impreuna cu noii supravietuitori Claire (Ali Larter), K-Mart (Spencer Locke) si Nurse Betty (Ashanti) pentru a incerca sa elemine virusul mortal care ameninta sa transforme toate fiintele vii in zombie… si sa caute dreptate. De cand a fost capturata de Corporatia Umbrella, Alice a fost subiectul unor experimente biogenice si este modificata din punct de vedere genetic, cu puteri, simturi si dexteritate supra-omenesti. Aceste abilitati, alaturi de altele, vor fi necesare daca vor dori sa ramana in viata.



Resident Evil: Afterlife(2010)

Cea de-a patra parte a francizei "Resident Evil", care are la baza un joc video de succes, recurge pentru prima data la tehnologia 3D. "Resident Evil: Afterlife" este un horror science-fiction al carui personaj principal este Alice, o supravietuitoare a periculosului virus care a lovit si devastat orasul Los Angeles cu cinci ani in urma si care a transformat pe toti cei infectati in zombi. Luptandu-se in continuare cu Albert Wesker, presedintele corporatiei Umbrella, care…

readmore »»

10 destinatii uluitoare a caror existenta nu stiai

.
1 comentarii

Expresia „cele 7 minuni ale lumii” s-a impamantenit in constiinta maselor sub forma acelor realizari ingineresti de exceptie din lumea antica, stereotip ce i-a privat pe multi de descoperirea, fie ea si pe hartie sau pe ecranului computerului, a celorlalte „minuni” create de-a lungul timpului de om sau de natura. Demersul nostru este acela de a va aduce in fata 10 destinatii despre a caror existenta, cei mai multi dintre noi, nici macar nu aflasera vreodata, 10 destinatii uluitoare ce ar merita oricand o pozitie fruntasa pe lista celor mai frumoase locuri de pe Pamant.

10.Terasele de orez din Banaue - Filipine
Terasele de orez din Banaue au cel putin 2000 de ani vechime si au fost sapate pe coastele muntilor filipinezi de catre stramosii localnicilor de astazi. Filipinezii le mai numesc si "A opta minune a lumii", termen deloc exagerat daca ne gandim ca totul a fost realizat cu un minim de echipament si utilaje, in cea mai mare parte fiind construite manual. Situate la o altitudine de circa 1500 de metri, terasele de orez acopera o suprafata uimitoare de 10.360 de kilometri patrati si inca sunt irigate de un sistem ingenios ce s-a pastrat din Antichitate. Se spune ca daca toate trepetele teraselor ar fi puse cap la cap, lungimea lor ar egala jumatate din lungimea Ecuatorului. Localnicii le folosesc si astazi pentru a planta orez si legume, iar lucrarile de consolidare si intretinere a teraselor au loc in fiecare an din cauza eroziunii puternice. Terasele de orez din Banaue au fost incluse in patrimoniul UNESCO in anul 1995.

9.Sigiriya - Sri Lanka
Sigiriya, sau Stanca Leului, este o fortareata antica sapata pe varful unei stanci uriase din centrul districtului Matale din Sri Lanka. Chiar daca doar ruinele mai amintesc de gloria de odinioara a fortaretei, stanca inca este inconjurata de reteaua de gradini, rezervoare de apa si structuri adiacente unei asemenea constructii. Una dintre cele mai populare atractii ale anticei fortarete o reprezinta frescele ce acopera intregul perete vetic al cetatii. Intinse pe o suprafata lunga de 140 de metri si inalta de 40 metri, ele sunt considerate unice, atat ca stil cat si ca mod de realizare. Fortareata a fost construita in timpul regelui Kassapa (477 - 495 d.Hr.) si a intrat inca din anul 1982 in patrimoniul UNESCO. Sigiriya a fost locuita inca din preistorie, ea devenind loc sfant al preotilor budisti inca din secolul al V-lea i.Hr.
8.Turnul lui Hercule - Spania
Turnul lui Hercule (Torre de Hercules) este un stravechi far roman situat pe o peninsula, la doar 1,5 kilometri de orasul La Coruna, Spania. Insusi numele de Corunna se spune ca deriva de la vechile coloane (columna) romane din zona. Farul are 55 de metri inaltime si peste 1900 de ani vechime. A fost reamenajat in anul 1791 si este cel mai vechi far roman din lume aflat inca in functiune. In acelasi timp, Turnul lui Hercule este al doilea far ca marime din Spania. Din anul 2009 a fost inclus pe lista monumentelor aflate in patrimoniul UNESCO.
7.Torun - Polonia
Cei care indragesc turismul in locuri incarcate de istorie, pot gasi la Torun destinatia ideala pentru acest gen de calatorii. Oras natal al lui Nicolaus Copernic, Torun isi pastreaza inca aspectul medieval fapt ce atrage an de an zeci de mii de turisti. Situat pe malul Vistulei, in nordul Poloniei, orasul are o vechime impresionanta, dovezile arheologice aratand ca zona era locuita inca din anul 1100 i.Hr. Totusi, primul fort si primele constructii cu adevarat durabile au fost ridicate in secolele VII-XIII. In aceeasi perioada, mai precis intre anii 1230-1231, ordinul Cavalerilor Teutoni a finantat ridicarea unui castel in imediata vecinatate a localitatii. Cinci decenii mai tarziu, orasul atinsese deja zidurile cetatii, aceasta devenind parte a Torun-ului si, impreuna, au intrat in Liga Hanseatica, ceea ce a dus la transformarea asezarii intr-un important centru comercial medieval. Dupa cum lesne se poate observa si din fotografii, infatisarea Toron-ului nu difera cu mult de cea de acum opt secole.
6. Pesterile Ajanta - India
Pesterile Ajanta din Maharastra, India, dateaza din secolul al V-lea i.Hr. si contin picturi si sculpturi considerate varfuri ale artei religioase budiste. Ele au fost abandonate de catre creatorii lor in anul 480 d.Hr., ramanand in urmatorii 1300 de ani complet uitate pana si de localnici. In primavara anul 1819, insa, un ofiter britanic aflat la vanatoare de tigri in India a patruns intamplator intr-una dintre grotele artificiale acoperite complet de vegetatia luxurianta. Desi devenisera un loc in care se mai refugiau numai pasarile, liliecii si animalele de mici dimensiuni, pesterile au revenit atunci in atentia publicului international mai puternic ca niciodata. Din anul 1982, pesterile Ajanta au intra in patrimoniul UNESCO. Una dintre atractiile neobisnuite, si de data mai recenta, este chiar semnatura ofiterului britanic, John Smith, inca vizibila pe unul dintre peretii pesterii.
5.Biblioteca lui Celsus - Turcia
A fost construita in anul 135 d.Hr. in memoria lui Tiberius Julius Celsus Polemaeanus, un popular consul roman din anul 92 si guvernator al Asiei din anul 115, chiar de catre fiul acestuia, Gaius Julius Aquila. Biblioteca si urias mormant al lui Celsus, monumentul a pastrat intre zidurile sale peste 12.000 de manuscrise de o valoare inestimabila. Este cu atat mai neobisnuit cu cat romanii nu isi ingropau mortii in biblioteci (nu o faceau nici macar intre zidurile oraselor), ceea ce nu face decat sa sublinieze inalta apreciere de care se bucura eruditul Celsus Polemaeanus. In acelasi timp, este dovada faptului ca romanii erau dornici sa isi extinda cultura in toate colturile imperiului, numai un astfel de argument putand explica ridicarea in Asia Mica a uneia dintre cele mai impunatoare biblioteci din toata istoria Romei. Reamenajata, fatada cladirii este un exemplu graitor al frumusetii arhitecturii publice romane. Imaginea aceleiasi fatade a fost imprimata pe una dintre fetele vechii bancnote de 20 de milioane de lire turcesti (intre 2001 - 2005), fiind apoi preluata pe bancnota noua de 20 de lire.
4. Nessebar - Bulgaria
Construit pe vechile ruine ale asezarii trace Mesambria si situat intre Varna (100 km.) si Burgas (35 km.), Nessebar este unul dintre cele mai vechi orase ale Europei, cu o istorie continua ce se intinde pe aproape 3200 de ani. Denumita si Perla Marii Negre, mica asezare este situata pe o insula de 350 pe 800 de metri, legata de tarmul continental printr-un dig. La Nessebar inca sunt locuite cladirile de lemn, tipic marinaresti, ale vechilor pescari greci si bulgari, fapt ce confera un plus de savoare unei localitati ce atrage an de an zeci de mii de turisti. Pe langa aspectul sau medieval si monumentele ce dateaza inca din primele secole de dupa Hristos, Nessebar se bucura de una dintre cele mai frumoase plaje de la Marea Neagra, nisipul extrem de fin fiind deja celebru printre amatorii de plimbari romantice la malul marii. Mica localitatea bulgareasca, cu doar 10.000 de locuitori, a intrat in patrimoniul UNESCO inca din anul 1983.
3. Bagan - Myanmar
Bagan, denumit pe vremuri si Pagan, este un urias oras medieval burmez, situat in centrul Myanmarului, in districtul Mandalay. Pe numele sau originar, Arimaddanapura sau Arimaddana, Bagan a fost construit intre anii 1000 si 1200 d.Hr. si a fost, de-a lungul timpului, capitala mai multor regate burmeze. In prezent, un scandal urias se leaga de stravechea asezare din Myanmar, asta ca urmare a refuzului UNESCO de a introduce unul dintre cele mai frumoase si mai bine pastrate orase medievale in patrimoniul acestei prestigioase organizatii. Motivatia reprezentantilor UNESCO a fost aceea ca juntele militare din Myanmar au inlocuit multe dintre constructiile originale cu unele noi, ce nu au legatura cu Primull Regat Burmez, fapt dezmintit de autoritatile din Myanmar. Mai mult, acestea din urma sustin ca decizia de a nu include Bagan in patrimoniul UNESCO tine strict de interesele politice din zona.
2.Leptis Magna - Libia
Proeminent oras din stravechiul Imperiu Roman, Leptis Magna a fost abandonat in anul 650 de catre locuitorii sai, din cauza repetatelor atacuri berbere si ca urmare a cuceririi Tripolitaniei de catre arabi. Cu toate acestea, chiar daca doar ruinele mai amintesc de gloria sa de odinioara, Leptis Magna este inca in masura sa dea fiori celor ce il viziteaza. Ruinele se afla la circa 130 de kilometri est de Tripoli si sunt catalogate si astazi drept unele dintre cele mai frumoase si mai impunatoare vestigii romane din bazinul mediteraneean. Orasul a fost fondat de catre fenicieni in jurul anului 1100 i.Hr, dar nu si-a atins maretia decat in momentul in care Cartagina a ajuns sa domine Marea Mediterana. A devenit parte a Imperiul Roman in anul 146 i.Hr., fiind apoi cucerit de catre vandalii lui Genseric in anul 439. Recucerit de generalul bizantin Belizarie in anul 543, Leptis Magna a devenit imediat capitala provinciei Imperiului Bizantin. Situl a devenit parte a patrimoniul UNESCO inca din anul 1982.
1. Valea Florilor din Himalaya - India
Aproape inaccesibila turistilor din cauza altitudinii ridicate la care se afla si a distantei uriase fata de cea mai apropiata localitate, Ghangaria (aproape 8 ore de urcat pe versantul himalayan), Valea Florilor a fost si este considerata unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pamant. Prezenta inclusiv in mitologia hindusa, ea a fost redescoperita publicului international in anul 1931, atunci cand un alpinist britanic, Frank S. Smythe, a ajuns intamplator la marginea uriasei gradini naturale. Sute de flori salbatice, cu tot atatea culori diferite, acopera complet aceasta depresiune din Himalaya, creand un spectacol ce iti taie respiratia. In prezent, Valea Florilor face parte din Parcul National Nanda Devi (parc ce acopera o suprafata de peste 85.000 de kilometri patrati) si a fost inclusa, in anul 1988, in patrimoniul UNESCO. Localnicii sunt convinsi si astazi ca valea este locul in care inca salasluiesc zanele si spiridusii.

Sursa:descopera travel.ro

readmore »»

Cascadori Rasului

.
0 comentarii

EXTREM de haioas :)

Noroiul prea mult .. nu e prea bun :)

Mud Glorious Mud - The top video clips of the week are here



TOP 8 idioti! (internationali)
Stim ca mare este gradina domnului si mai stim ca specimenele de idioti sunt la tot pasul in ea dar daca nu veti vedea acest filmulet, va garantez ca nu stiti nimic despre adevaratul nivelul de prostie al oamenilor
Filmuletul acesta haios m-a facut sa rad cu lacrimi! Este fenomenal si va rog sa-l trimiteti spre vizualizare cat mai multor prieteni

readmore »»

4.22.2010

Serpi cu doua capete (FOTO)

.
0 comentarii

Sunt extrem de rar intalniti in natura, insa exista destule exemplare expuse in gradini zoologice sau colectii particulare. Atunci cand un astfel de sarpe se hraneste, de obicei, ambele capete trebuie hranite desi amandoua impart un singur corp. Probleme serioase apar atunci cand capetele iau decizii diferite legate de directia in care vor sa se deplaseze. Astfel de anomalii apar din cauza deviatiilor genetice si din cauza poluarii excesive a mediului natural a unor astfel de reptile...

Sursa: Izismile

readmore »»
 
Adauga blog - adauga articole Bloguri, Bloggeri si CititoriZiarul
Protected by Copyscape Plagiarism Scanner