Cele mai ciudate meserii din istorie

Rari sunt privilegiatii sortii care pot declara oricand, la orice ora si cu mana solemn asezata pe inima, ca sunt pe deplin multumiti si impliniti de serviciul sau cariera lor. Marea majoritate a furnicilor truditoare la program zinic, din Romania sau orice alt loc din lume, sunt departe de a fi fericite cu serviciul lor. Si au motive cu adevarat intemeiate. Cu toate acestea, ambele categorii de “oameni ai muncii” sunt invitati sa-si arunce privirele pe urmatorul clasament. Dupa parcurgerea acestuia, sunt sigur ca vor urma clipe lungi de reflectie asupra prezentului, viitorului si chiar al rostului omului pe pamant...

Miner in minele de argint

In secolele trecute, argintul era mult mai pretuit si mai cautat decat este in prezent. Fascinatia pentru metalul alb din care erau faurite, candva, monede, ornamente pentru arme si mobilier sau cupe, potire si vase, era una deosebita. Meseria de miner in minele de argint de odinioara, nu pare la prima vedere o ocupatie scabroasa, umilitoare, murdara sau periculoasa. Cu toate acestea, lipsa uneltelor mecanizate transforma cautarea argintului intr-o indeletnicire de care ar fugi orice individ din secolul nostru.Minerii sapau direct cu tarnacoapele si scoteau minereul amestecat cu pamant in saci. Afara, copii, care erau selectati in prealabil dupa criteriul mainilor mici si abile, erau pusi sa scormoneasca mormanele de steril cu mainile goale pana gaseau fragmentele infime de argint. In Antichitate, durata medie de viata pentru copiii pusi sa muncesca in mine, era de doar 3 luni de zile de la inceperea acestei activitati. Fapt care nu-i deranja deloc pe romani, de exemplu, deoarece atat adultii, cat si copii respectivi erau sclavi.Baieteii cu varste cuprinse intre 4 si 7 ani erau coborati cu franghii in cele mai inguste si inaccesibile crevase, unde trebuiau sa culeaga sterilul cu degetele. Caldura si aerul irespirabil duceau la decese zilnice. Mortalitatea era amplificata de gazele otravitoare care sunt asociate locurilor unde se gasesc depozitele de minereu de argint.

Stercorariul - colector de excremente

Roma Antica era celebra pentru sistemele sale complicate de canalizare; cu toate acestea, in ciuda metodelor avansate (pentru acea vreme) prin care se evacuau excrementele locuitorilor Cetatii Eterne, multi romani nu aveau acces la ele deoarece fie locuiau pe colinele unde nu se putea face canalizare, fie erau prea saraci pentru a plati serviciul sanitar. Chiar si cei care isi permiteau canalizare personala, nu o alegeau intotdeauna cu bucurie, deoarece experienta demonstrase ca labirintul de galerii adapostea cohorte de sobolani, iar mirosul fecalelor care balteau sub casa cetateanului Romei era deopotriva insuportabil si persistent.

Intr-o astfel de situatie, solutia venea sub forma lui stercorarius, primul "cacanar" patentat in istorie. Slujba acestuia era aceea de a bate de doua ori pe zi la usa cetatenilor, cu scopul de a colecta intr-o galeata mare, fecalele produse de acestia in ziua respectiva . Dupa efectuarea scarbosului troc, stercorariul isi conducea linistit caruta ticsita cu butoaie doldora de excremente spre periferia Romei. Acolo, la portile orasului, stercorariul era asteptat de taranii din imprejurimi care cumparau excrementele la pret bun pentru a le folosi apoi drept ingrasaminte pe deplin organice pentru culturile lor de legume si cereale. In ciuda indeletnicirii deloc onorabile pentru standardele noastre, istoria ne relateaza ca multi erau aceia care se inghesuiau pentru o slujba de stercorarius, oferindu-se deseori mite substantiale pentru ocuparea "pestilentialului" post.

Urinatores - scufundator cu vezica... slaba
Tot istoria ne aduce marturii despre o tagma demult disparuta, aceea a urinatorilor. Acestia erau, la origine, scufundatori la adancime mare, in apele care scaldau orasul Ostia. Scufundatorii se echipau cu un vas umplut cu aer si atasat la centura pentru a se alimenta in timpul plonjarii in adancuri; de asemeni, intotdeauna aveau legate greutati de plumb, pentru a ajunge cat mai repede la adancimea dorita. Sarcina lor principala era aceea de a cauta materiale rare de constructii. Datorita faptului ca scufundatul fara echipament modern provoaca o presiune imensa in zona abdomenului, acesti temerari muncitori urinau in mod excesiv, mult mai mult decat ceilalti oameni, de unde li s-a tras si numele. Meseria era foarte riscanta, dar castigurile financiare se prezentau atat de mari incat multi dintre urinatores deveneau cetateni influenti ai Romei, dupa momentul in care se retrageau.
Caraus de lectica
Carausul de lectica era, dupa cum ii spune si numele, un sclav obligat sa ridice si sa transporte femei de neam nobil sau, mai tarziu, chiar barbati, in lectica. Era o slujba dificila, extrem de solicitanta din punct de vedere fiziv si periculoasa, care implica, deseori, urcatul si coboratul pe scari cu lectica pe umeri. Carausii erau obligati sa se imbracace cu haine pretioase, impodobite cu numeroase ornamente (total neconcordante unei asemenea activitati), pentru a evidentia si cu aceasta ocazie luxul si bogatia stapanilor.Mai tarziu, lecticile au inceput, de asemenea, sa fie impodobite cu ornamente si echipate cu ferestre, ceea ce le sporea considerabil greutatea. Documentele vremii relateaza ca transportul cu lectica, in ciude emfazei sale, era unul destul de incomod, multi patricieni si senatori plangandu-se de stari asemanatoare raului de mare, datorate cel mai probabil leganatului continuu din timpul deplasarii.Indeletnicirea a supravietuit pana de curand sub forma unui grup de oameni care carau pe umeri Papal Sedia Gestatoria (tronul pentru deplasarea papei). Sedia a fost folosita pentru ultima data in anul 1980, dar tot mai multe voci de la Vatican sustin reintroducerea sa.
Gymnasiarch - ingrijitor personal pentru atleti
In perioada Greciei Antice, gymnastiarch-ul avea un program de lucru incarcat in fiecare zi. Era, evident, perioada marilor intreceri olimpice, cu mii de atleti si razboinici care asudau din greu. Gymnasiarch-ul trebuia sa unga cu ulei, sa stearga de transpiratie si murdarie, sa maseze si sa scarpine atletii dupa epuizantele lupte si sesiuni de ridicat greutati din gymnasium.Cu toate ca gymnasiarchia se incadra ca o meserie murdara prin definitie, pozitia era una foarte cautata, fiind accesibila, in special, cetatenilor greci bogati. In plus, ocupatia de gymnasiarch era considerata drept cea mai respectabila indeletnicire filantropica din orasele-state grecesti. Pentru a te califica, trebuia sa ai intre 30-60 ani si o posibila clientela bogata. Unul dintre beneficiile ocupatiei era acela ca purtai tot timpul cu tine un bat cu care aveai voie sa-i bati serios pe toti adolescentii care se comportau necuviincios si sfidau regulile din gymnasium.
Cititor si sculptor de blesteme
Pe vremuri, cand nu exista hartia, blestemele lungi, intortocheate si teribile, erau scrise pe bucati mari de... plumb. Apoi, placile de plumb erau fixate, prin intemediul cuielor, in altarele sau pe peretii templelor. Individul care se ocupa de bizara misiune trebuia sa stea in fiecare zi in fata templului si sa retina cu sfintenie toate plangerile si blestemele clientilor sai, care plateau suma necesara transcrierii grozaviilor in plumbul moale.Multe astfel de placi s-au pastrat pana in ziele noastre, prin urmare avem o imagine a nadufului care rabufnea, deseori, in activitatea cotidiana a Romei Antice. Iata cateva exemple: "Sa fie legate toate membrele si tendoanele lui Victorius, vizitiul ticalosilor de la Echipa Albastra! Caii cu care va concura - orbeste-i sa nu poata vedea si rasuceste-le sufeltele si inimile sa nu poata respira". Sau "Vreau ca ticalosul de Titus, care imi datoreaza bani de 20 de ani, sa moara in chinuri groaznice. O, voi Zei ascultati-ma! Tu, Jupiter, fa ca intr-o buna zi acest gunoi sa se inece la masa sau sa ajunga sclav in arena, iar eu sa vad cum il sfasie leii in Colosseum!"
Organizator de... orgii
Ei bine, daca astazi avem organizatori de nunti, de evenimente si nimicuri mondene sau de lansari de mai stiu eu ce, pe vremuri, oamenii priveau orgia ca pe o sarbatoare indelung asteptata, a carei organizare trebuia sa fie ireprosabila. Poate va imaginati ca individul desemnat pentru tentanta misune avea o slujba foarte incitanta si "interesanta". Maestrul de ceremonii al destrabalarilor trebuia sa se ocupe cu livrarea mancarurilor, femeilor, muzicii si trupelor de saltimbanci. Credeti ca era usor? Documente stravechi ne asigura ca nu...Planificatorul de orgii trebuia sa depuna eforturi considerabile pentru gasirea si angajarea unor curtezane care, pe langa faptul ca era musai sa arate cat mai bine conform standardelor vremii, trebuiau, in plus, sa nu aiba nici urma de boli venerice. Ultima conditie fiind obligatorie si relativ greu de indeplinit. De asemenea, mancarea si bauturile trebuiau sa exprime luxul si opulenta gazdei, care nu se uita la bani in cazul unei asemenea ocazii. Saltimbancii si circarii trebuiau sa fie in plina forma fizica, fara intinderi musculare sau accidentari mai vechi, care sa le puna in pericol reprezentatiile.Pe langa aceste aspecte, organizatorul de orgii nu era bine vazut de o parte a membrilor societatii, fiind urat de cei de conditii mai modeste si chiar vanat de gelosii aristocrati din tabere rivale nobilului care platea orgia. Cel mai faimos organizator de orgii din Roma Antica a fost Gaius Petronius, cel care a descris ca nimeni altul depravarea romanilor in lucrarea Satyricon.




Clovn la inmormantari
Ei bine, a existat si asa ceva! Principala obligatie de serviciu a clovnului funerar era aceea de a se imbraca la inmormantari cu hainele decedatului, a-i mima gesturile, mersul si expresiile favorite si a se maimutari in jurul sicriului pentru a starni rasul rudelor indurate. Vechii romanii credeau ca un astfel de obicei va impaca spiritul mortului si va readuce mult dorita veselie in lumea celor vii. Cand incepea procesiunea funerara spre cimitir, clovnul staroste alerga in urma mortului, acompaniat de clovnii ucenici, toti strambandu-se si ironizandu-l pe cel plecat dintre cei vii. Cei mai buni clovni funerari erau foarte respectati si pretuiti, unii dintre ei avand voie chiar sa-i ironizeze pe imparati la inmormantari. Clovnii macabri erau foarte bine platiti, sursele istorice afirmand ca aveau castiguri mai mari chiar decat ale gladiatorilor.
Prastier
Dupa cum ne spune si denumirea, prastierul era un soldat din Antichitate specializat in folosirea prastiilor de razboi. Atat de important era rolul sau incat, spre exemplu, in armata romana, prastierii reprezentau un aspect essential al tacticii militare, deoarece prastia era mult mai eficienta (atat ca distanta, cat si ca pagube provocate inamicilor) decat sagetile. Antrenamentul unui prastier de elita incepea inca din copilarie, intr-un mod extrem de pragmatic. Copilul trebuia sa-si asigure hrana zilnica cu ajutorul prastiei, altfel fiind condamnat sa moara de foame. Era o modalitate de antrenament si perfectionare foarte eficienta, prin care tanarul ajungea un tintas de temut. Un prastier bun putea arunca cu precizie pietre de pana la 450 grame greutate, la o distanta de 200 de metri. Din acest motiv, viata unui prastier era foarte riscanta, la inceputul oricarei batalii, fortele oponente incercand, in primul rand, sa-si anihileze concomitent tocmai diviziile de prastieri.

Stergator de funduri regale

Vrand parca sa ilustreze perfect trista butata "Ce nu face omul pentru o bucata de paine", englezii au inventat in trecut scarbavnica "meserie" a stersului de funduri incoronate. Denumit ofical si pompos The Groom of Stool, individul respectiv era la origine un fost servitor exceptional, "ridicat in rang". Noua sa datorie la locul de munca era aceea de "a curata anusul regal dupa defecare".

In primii ani de domnie ai regelui Henric al VIII-lea, titlul a fost acordat piticului curtii, care facea parte din suita regala si isi petrecea timpul in Private Chamber. Regii britanici au apelat deseori la pitici care sa-i stearga la fund, dintr-un ciudat motiv de Lejmajestate: in fata unui om de talie normala, regele ar fi trebuit sa se aplece pentru a fi sters al fund. Iar un rege care sa apleaca in fata unui supus de al sau, chiar si pentru a fi sters al fund, asa ceva nu se putea imagina. Prin urmare, bietii pitici ajungeau cu manuta direct la fundul incoronat fara ca regele sa faca umilitorul gest de a se inclina.
Piticii au avut totusi concurenti seriosi, deoarece postul de stergator era considerat foarte valoros. O multime de fii de ministri, lorzi si generali se imbulzeau pentru "nobila" cinste. Odraslele aristocratilor din Londra au priceput repede ca daca stateau in genunchi pentru destestabila operatiune, regele nu se inclina, iar uzantele curtii nu erau incalcate.Spre sfarsitul Evului Mediu, urata atributiune a intrat in indatoririle secretarilor personali ai regilor. Prin natura gestului intim, acesti secretari ajungeau, in timp, sa discute cele mai intime probleme cu regele si beneficiau de toate protectia si sprijinul monarhiei. Groom of the Stool ajunsese, asadar, un inalt rang social, vanat de multi.

readmore »»

Lucruri pe care nu le stiai despre adevaratii vampiri

Vrem nu vrem, figura romantic-sangeroasa a vampirului este adanc intiparita in cultura noastra, fiind de altfel prezenta, sub o forma sau alta, in folclorul de pe toate continentele. Dar ce ar fi putut sa-l inspire pe Bram Stoker sa scrie Dracula? De unde a inceput totul?

Potrivit biochimistului canadian David Dolphin, o clasa de boli rare ale sangelui, transmise in general pe cale ereditara - porfiriile -, ar putea explica intreaga mitologie a vampirilor, de la Dracula si pana la Twilight-ul zilelor noastre. Sa fie oare toti acesti don Juani sinistri si nemuritori, care dorm in sicrie luxoase si seduc tinere domnite (daca nu cumva au ghinionul ca cineva sa le infiga un tarus in inima), doar victimele inocente ale unor diagnostice gresite?

Porfiriile sunt determinate de un metabolism defectuos al porfirinelor, celule din grupul hemului, pigmentul celulelor rosii ale sangelui, responsabil cu capturarea si degajarea oxigenului.

Exista 7 tipuri principale de porfirii, asociate unor dereglari de intensitati si caracteristici simptomatologice diferite. La cei care sufera de unul dintre tipuri, porfirine "singuratice" se acumuleaza in diferite tesuturi, dar mai ales in piele. Mici bombe cu ceas letale, "detonate" atunci cand sunt expuse la lumina prin generarea de radicali liberi capabili sa distruga celulele care le adapostesc.

In forma de Porfirie eritropoietica congenitala sau Morbul lui Gunther, principalele simptome sunt o puternica anemie (de unde si clasica paloare a vampirilor)si fotosensibilitatea, poate cea mai cunoscuta dintre caracteristicile acestora. Intr-adevar, intocmai cum i s-ar intampla si unui nosferatu, bolnavul de porfirie trebuie sa evite expunerea directa la soare, altminteri pielea din zone precum fata, partea dorsala a mainilor si talpilor, de pe antebrate si picioare, se arde, favorizand aparitia leziunilor tegumentare cu continut lichid. O alta caracteristica insolita si bizara a acestei boli este si eritrodontia, o dereglare care da dintilor literalmente o culoare rosie fosforescenta, sugerand astfel o alungire disproportionata a caninilor, care devin de altfel de-a dreptul vizibili pe intuneric. Totul se datoreaza insa acelorasi porfirine, care se depoziteaza in fosfatul de calciu al dintilor. Si lucrurile nu se opresc aici.

In alte cazuri mai putin frecvente, porfiria poate cauza si retragerea gingiilor, care asociata eritrodontiei ar face dintii oricui sa para "inumani", dar si rahitismul articulatiilor, in mod deosebit cel al mainilor (agravat de deficienta de vitamina D, vezi lipsa contactului cu lumina soarelui), care incep sa semene a gheare. Cu trecerea anilor, boala duce la deformarea chipului bolnavului, care deja incercat de paloarea extrema si simptomele mai sus mentionate, capata toate semnalmentele unei creaturi demoniace.Si tot porfirinele ar putea explica si aversiunea vampirilor fata de usturoi: anumite substante chimice din el - precum dialil sulfona -, au ca efect cresterea productiei de porfirine in organism si agravarea bolii.
Cea mai frecvent intalnita forma de porfirie, Porfiria Cutanata Tardiva (PCT), se manifesta prin aceeasi fotosensibilitate cu leziunile cutanate de rigoare la contactul cu razele UV, dar mai este caracterizata si de un exces de pilozitate la nivelul fetei, in special al pometilor si fruntii, care-l face pe bolnav sa semene cu un lup, un liliac sau oricum o fiara. (De obicei, pacientul afectat de PCT este barbat, trecut de 40 de ani, alcoolic, dar in timpurile moderne a crescut si incidenta bolii la femei, odata cu utilizarea estrogenilor in anticonceptionale.)
Sistemul nervos, dupa cel circulator, este cea de-a doua tinta a acestei boli. Ocazional, un bolnav de porfirie poate sa manifeste dereglari neurologice puternice, urmate de o paralizie care sa-l tina intr-o stare cataleptica timp de mai multe zile. Se pare ca, in trecut, au existat numeroase cazuri de bolnavi de porfirie care s-au trezit comod asezati in sicriu, participand la propria lor inmormantare. Iata asadar o alta explicatie a bizarului life-style al vampirului.

De asemenea, in Evul Mediu, rudele bolnavilor de porfirie, crezand ca le fac un bine, le dadeau acestora sa bea sange de bovine sau porcine, in speranta ca se vor intrema si li se va mai atenua paloarea. In realitate, contrar bunelor intentii, aceasta dieta "sangeroasa" nu numai ca le punea viata in pericol expunandu-i la o sumedenie de alte boli, dar a reprezintat si motivul pentru care bolnavii au intrat in "vizorul" Bisericii, fiind asociati fortelor Raului.
Ce sa mai spunem ca, in Evul Mediu, nici nu-ti trebuia mai mult decat sa fii sa o persoana alba ca varul care evita soarele (prin urmare si pe Dumnezeu) si iese din casa numai noaptea, cu dintii lucind si chipul devastat, ba mai si cautand sange, pentru a fi perceput ca intruchiparea perfecta a Diavolului (si tocmai severitatea Inchizitiei catolice l-ar fi facut pe Bram Stoker sa asocieze vampirului ura fata de Cruce si de Dumnezeu.)

Pe de alta parte, tot in trecut, in viata de zi cu zi, oamenii intrau mult mai des decat acum in contact cu animale precum lupii, vulpile, ursii si liliecii; se putea cu usurinta intampla ca ele, prin intermediul unei muscaturi sau chiar prin simplul contact cu saliva, sa le transmita boala vulgar denumita "rabie".
Legat de rabie si de legatura ei cu vampirii, ar mai fi ceva de precizat: la animale, boala se manifesta sub doua forme diferite, rabia furioasa si cea muta; desi ambele provoaca moartea victimei intr-o saptamana de la manifestarea primelor simptome, forma furioasa se manifesta la circa 70% dintre cei muscati.
Iar daca rabia muta se manifesta in prima instanta prin paralizia maxilarului, cea musculara survenind dupa o zi-doua, rabia furioasa da simptome total opuse, mai ales la animale: victima este hiperactiva, prin urmare nu doarme, ci "vagabondeaza". Este de asemenea, extrem de agresiva, atacand orice fiinta vie cu care intra in contact.
Precum vampirul, care cu aparenta lui de lup sau de liliac, face "prozeliti" muscand alti oameni pentru a le bea sangele. Si desigur, dupa cum preciza Dolphin cu ani in urma intr-un interviu, un tarus infipt in inima ar omori pe oricine.

readmore »»

Adunate de pe net

Top 10 al celor mai amuzante piţipoance (VIDEO)

Îmbrăcăminte provocatoare, sâni la vedere, culori ţipătoare, machiaj exagerat. Dacă nu aţi ghicit deja despre ce este vorba, vă spunem noi

: piţipoance.

Tot mai prezentă în peisajul urban românesc, această "specie" atrage atenţia prin dorinţa de afirmare. Şi cum cea mai uşoară cale de a te face remarcată este internetul, acestea nu scapă nici o ocazie de a posta poze intime şi obligatoriu indecente pe net.

Iată un top al celor mai amuzante piţipoance de pe Internet, realizat de un utilizator Video News.

readmore »»