5.19.2010

"Ne-aţi ciuruit, vă ciuruim", "Vă dăm 25% din salarii dacă plecaţi"

.

Peste 40.000 de protestatari au participat, miercuri dimineaţa, în Piaţa Victoriei, la mitingul organizat de cele cinci confederaţii sindicale, în semn de protest faţă de scăderea salariilor şi pensiilor, potrivit estimărilor sindicaliştilor. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat pentru MEDIAFAX că aproape 20.000 de sindicalişti au participat la miting.

Lozincile protestatarilor
Liderii sindicaliştilor le-au spus participanţilor la miting "Ţineţi mâna pe portofele, Guvernul e aproape şi atentează la portofelul dumneavoastră".
Protestatarii au avut bannere pe care scria "Ne-aţi ciuruit, vă ciuruim", "Vă informăm: gradul de suportabilitate a atins apogeul", "România, ultimul episod", "Vouă vă dăm 25% din salarii dacă plecaţi", "Voi trăiţi bine, noi nu, ne-aţi ciuruit" şi "Nu scapă unul", pe acesta fiind şi o poză cu Băsescu care ţine în mâini o mitralieră şi ţinteşte spre câţiva oameni.
Sindicaliştii au huiduit, fluierat şi au strigat: "Să transformăm această Piaţa în Câmpia Libertăţii", "Daţi-vă afară întâi pe voi şi clanurile voastre şi apoi să vă atingeţi de părinţii noştri", "Plecaţi, jos comuniştii!".
Sindicaliştii au amenajat în faţa scenei din Piaţa Victoriei o masă pe care au împărţit-o în două - jumătate a săracilor şi cealaltă jumătate a bogaţilor.
Meniul pentru bogaţi avea, la felul felul 1 - acordarea la discreţie de terenuri, vile, păduri, la felul 2 - contracte prin încredinţare directă şi neplata contribuţie la stat, la felul 3 - achiziţii publice la preţuri de zece ori mai mici şi la desert - evaziuni fiscale fără număr.

Meniul pentru săraci cuprindea la felul 1 - venituri cu 25% mai mici, la felul 2 - micşorare de pensii cu 15%, asezonat cu diminuare de indemnizaţii pentru copii, la felul 3 - pierderea drepturilor avute şi anulare ajutoare de handicap şi la desert - şomeri pe bandă rulantă şi interzicerea înfiinţării locurilor de muncă.
Poliţiştii sindicalişti, primiţi cu aplauze în Piaţa Victoriei
Peste o sută de poliţiştii protestari au fost primiţi în Piaţa Victoriei cu aplauze de către restul manifestanţilor la mitingul organizat de cele cinci confederaţii sindicale. Poliţiştii sindicalişti poartă scuturi din carton pe care scrie "Prolex în acţiune" şi au fluiere şi trompete.
Pro Lex este sindicatul naţional al poliţiştilor şi vameşilor, membru al Consiliului European al Sindicatelor din Poliţie.
CRBL a animat atmosfera în Piaţa Victoriei
CRBL s-a urcat pe scena amenajată în Piaţa Victoriei, împreună cu dansatorii săi, cerându-le participanţilor la miting ca, dacă sunt de acord cu mesajul cântecului, să aplaude şi să ridice mâinile.
"Când taxele cresc, românii stau, stau / Păi de ce s-ar chinui, oricum n-au, n-au", cântă CRBL în Piaţa Victoriei. În acordurile melodiei, sindicaliştii părăsesc organizat Piaţa Victoriei.

2 comments

Anonim spunea...

salut ,ti-am adaugat linkul pe http://ionet.info

Blogdan spunea...

it's just a fake.

o comedie... peste tot in lume se strange cureau, numa ai nostri sunt mai breji. stiu ca punctul meu de vedere nu e unul tocmai popular... dar din pacate ptr zilele noastre... asta e situatia si trebuie sa o acceptam.

liderii de sindicat sunt membrii de partid, pe la psd sau pnl... oamenii aia ies si fara voia lor in strada... ca sa fie mai bine vazuti de sefu...

cum am zis la inceput...
just a fake!

 
Adauga blog - adauga articole Bloguri, Bloggeri si CititoriZiarul
Protected by Copyscape Plagiarism Scanner