SENZATIONAL! Anatomia barfei, zvonuri & can-canuri

Barfa si zvonurile se raspandesc in interiorul societatii cam ca un virus, al carui purtatori sanatosi suntem toti. Cea mai recenta descoperire in materie este insa ca, pe cat se pare, adultii barfesc la birou mai abitir ca adolescentii.

Anatomia barfei
Daca nu va vine sa credeti, atunci probabil ati ratat aticolul din New York Times in care este prezentata pe larg aceasta stire, bazata pe un studiu publicat in ultimul numar de anul trecut al Revistei de Etnografie Contemporana (Journal of Contemporary Ethnography). Editorii publicatiei au renuntat la promovarea stirilor bizare din Amazon si Marile Sudului, dupa ce etnografii s-au intors de pe teren cu inregistrari ale unui ritual bastinas cu adevarat salbatic: cel al profesorilor dintr-o scoala primara Midwest balacarindu-l de mama focului (evident, in lipsa!) pe directorul institutiei de invatamant.
Aceste stiri neobisnuite despre asa-numitele "episoade de gossip" au facut obiectul unor dezbateri aprinse si de lunga durata printre antropologi si sociologi. Unii, adeptii scolii de gandire "functionalista", considera barfa drept un instrument folositor pentru intarirea regulilor sociale si mentinerea solidaritatii de grup; altii o interpreteaza drept o stradanie mai "belicoasa" a indivizilor in demersu lor egoist de a-si urmari propriile interese.

Dar realitatea este ca ambele scoli de gandire au petrecut mai mult timp teoretizand decat observandu-i pe barfitori in habitatul lor natural, pana acum, graficele stiintelor sociale bazandu-se preponderent pe cele cateva conversatii inregistrate pe santiere sau in cantinele din scolile medii americane.
Primele studii in materie au aratat ca odata ce cineva face un comentariu negativ despre o persoana care nu este de fata, conversatia va deveni rapid "marsava" in cazul in care nimeni nu sare imediat in apararea "tintei"; altminteri, printre adulti si pusti deopotriva, insultele vor curge "garla", din cauza existentei unei mari presiuni sociale exercitate asupra indivizilor de a fi de acord unii cu altii. Cascada de insulte inregistrata in primul studiu realizat in cantina scolii medii de Donna Eder si Janet Lynne Enke de la Universitatea Indiana, a implicat un grup de fete de clasa a 8-a care-si barfeau o colega supraponderala, al carui piept a fost taxat "la unison" ca fiind mult prea generos pentru varsta ei.
De aceasta data, noul studiu a descoperit ca desi barfa adultilor la locul de munca are aceeasi tendinta de a fi negativa, insultele sunt totusi mai subtile si mai elaborate (mai precis, nimeni n-a fost "gratulat" cu sintagma "vaca grasa", ca in cazul elevelor de liceu), iar conversatiile mult mai putin previzibile, a comentat Tim Hallett, sociolog la Indiana University (Dr. Hallett a condus acest studiu impreuna cu Dr. Eder si Brent Harger de la Albright College).
"Barfa de birou poate fi o forma de razboi al reputatiilor. Seamana cu gluma familiara sau neprotocolara, dar este mai bogata si mult mai elaborata. Are mai multe straturi pentru ca oamenii practica nesinceritatea si eschivarea. Adultii sunt mai precauti, constienti fiind de faptul ca-si pot pierde nu numai un prieten, ci chiar si slujba", a explicat Hallet.

Sub protectia anonimatului
Pe parcursul celor doi ani in care a studiat dinamicile de grup de la scoala elementara din Midwestern, unde i s-a permis accesul cu conditia sa pastreze anonimatul dascalilor implicati, Dr. Hallett a remarcat totusi ca acestia s-au simtit atat de confortabil in prezenta lui si a camerei de filmat incat n-au avut nicio retinere in a-si insulta liber sefii pe parcusul interviurilor individuale. Altfel au stat totusi lucrurile in cadrul intalnirile formale de grup, unde profesorii erau constienti ca unul dintre ei i-ar putea raporta directorului insultele, fiind in consecinta mai discreti.

In acest caz, in loc sa critice direct, profesorii s-au lansat in comentarii sarcastice menite a testa apele, unii dintre ei dovedindu-se adevarati "maestri" in colportarea barfelor. La o intalnire, dupa ce cineva s-a plans de un elev care obisnuia sa vina la scoala cu parul "coafat" cu coarne, grupul de profesori a inceput sa dea vina lipsei de disciplina pe adjunctul directorului. Comentariile s-au "inflamat" devenind extrem de rautacioase pana cand unul dintre ei, aliat al adjunctului, a intervenit aplanand situatia. La inceput, profesorul a intrerupt atacul intreband care este numele elevului cu coarne, si acest lucru a deturnat barfa in directia dificultatilor scolare ale acestuia si a comportamentului lui excentric. Apoi, printr-o adevarata lovitura de maestru, profesorul respectiv a reusit sa schimbe total tema discutiei, amintindu-le tuturor de o problema disciplinara diferita atribuita unui personaj la fel de "nepopular": directorul insusi, care a devenit prompt tinta comentariilor furioase ale corpului profesoral.
Evident, pe masura ce oamenii au inceput sa-si "verse" nemultimirile suscitate de seful cel mare, atmosfera s-a otravit semnificativ. La randul lui, directorul la urechile caruia nu aveau cum sa nu ajunga unele zvonuri, a fost si el deranjat ca autoritatea ii este stirbita si a trecut la represalii; in cele din urma, si profesorii si administratorii si-au dat demisia, iar situatia scolara a elevilor a avut de suferit. "Barfa a servit la consolidarea solidaritatii printre profesori, dar in acest caz a fost deopotriva o forma de razboi care a afectat pe totata lumea", a conchis Hallett.
Dar barfa nu este doar o arma foarte eficienta: adeseori are chiar mai multa "greutate" decat realitatea faptelor. A demonstrat-o studiul realizat de echipa condusa de Ralf Sommerfeld de la prestigiosul Max Planck Institute din Germania. Pusi in situatia de a-si forma o parere despre un individ anume, 44% dintre "cobai" (un grup de 126 studenti) si-a schimbat parearea despre acesta sub influenta barfei, chiar si atunci cand cele auzite intrau in contradictie cu ceea ce ei vazusera cu proprii lor ochi. Si asta nu e totul. Potrivit studiului, barfele nu ar influenta numai parerea oamenilor despre personajele din lumea spectacolului, inducand si opinii si comportamente in viata de zi cu zi. "Cercetarile recente au evidentiat ca, de exemplu, doua persoane din trei considera barfele drept o sursa de a invata lucruri noi: nu conteaza daca zvonurile respective se dovedesc in final a fi false. Ele devin oricum realitate", a explicat psihologul german Ralf Sommerfeld, seful echipei de cercetare.
Daca lucrurile stau intr-adevar asa, barfa ar cam trebui sa ne dea fiori. Desigur nu toate barfele sunt false, doar buna parte din ele, dar lucrul considerat de specialistii in domeniu surprinzator este lipsa totala de spirit critic de care dam dovada atunci cand auzim anumite povesti aberante, si mai ales disponibilitatea inconstienta de a continua sa transmitem si celor din jur lucruri in care nici macar noi nu credem.
De la greci vine barfa
Realitatea este ca, din Grecia Antica si pana in prezent, nimeni nu a reusit sa se salveze de barfe, bune sau rele cum vor fi fost ele. Si daca tot paternitatea barfei ii este oficial atribuita lui Socrate, nu-i de mirare ca unii cred ca fara barfa nici macar n-am fi evoluat. Cel putin asa spun studiile realizate de cercetatorii americani, care in 2008 au descoperit ca obiceiul de a barfi dateaza din "noaptea timpurilor", fiind cel mai probabil unul dintre motoarele care au facut creierul uman sa evolueze.
Explicatia? Daca barbatii au putut dintotdeauna sa se bazeze pe muschi, femeile au ripostat si ele cum au putut: cu primele grupuri sociale, bazate pe cooperare si mai ales, pe forme de comunicare foarte intensa. Limbajul, sustine Nicole Hess de la University of California din Santa Barbara, s-a nascut ca forma de aparare inteligenta impotriva fortei brute, iar barfa a fost arma pentru crearea sau distrugerea statutului indivizilor, modeland forme ale puterii in continua schimbare.
De altfel, barfele si zvonurile sunt expresia unor temeri si dorinte inconstiente, sustin unii."Mai curand decat de intentii rele, ele sunt de multe ori stimulate de dorinta celui care le spune de a se arata fosrte familiar cu persoana care face obiectul curiozitatii", explica psihologul italian Sergio Benvenuto, psiholog in cadrul Consiliului National pentru Studii Stiintifice (CNR) din Italia. In fapt, precizeaza el, "motorul" barfelor este o dorinta nerecunoscuta ca atare, majoritatea povestilor puse in circulatie servind la a atribui altora opinii si sentimente pe care nu avem curajul sa le declaram in mod deschis, pentru ca din diferite motive le consideram reprobabile, explica psihologul. In plus, caracteristica epocii nostre este ca informatiile se propaga tot mai rapid, creand in scurt timp, din nimic, adevarate legende (vezi, de exemplu, viralele de pe internet). In anii '40, doi psihologi americani, G. W. Allport si L. J. Postman, au observat ca mecanismul care genereaza zvonurile este in totalitate asemanator cu cel al memoriei. "Trecerea unei informatii initiale de la o persoana la alta echivaleaza cu procesul memoriei. Zvonul reprezinta deformarea unei stiri, cauzata de trecerea lui din gura in gura. Tocmai ca o amintire este rezultatul perceptiei initiale care, in decursul timpului, a fost filtrata, modificata sau deformata in totalitate", explica Benvenuto, precizand ca aceste studii confirma si aprofundeaza o viziune care dateaza din antichitate, de la greci, cei care credeau ca in spatele oricarui mit s-ar afla un "sambure" de adevar istoric.
Oricine poate deveni subiect de barfa, nu doar personajele faimoase: este suficient ca persoana barfita sa fie considerata importanta de cel care vorbeste despre ea. In acest sens, studiile realizate in scolile americane arata ca cei care intra cel mai adesea in colimatorul barfitorilor sunt liderii grupurilor in timp ce, in general, aceia care pun barfele in circulatie fac parte din categoria "arivistilor", adica a celor care incearca sa stea cat mai aproape de "seful bandei" pentru a urca in ierarhia sociala. Si nu este vorba despre un mecanism apanaj al adolescentilor, dimpotriva. Restul e tacere
Si daca lumea spectacolului reprezinta tinta preferata a barfitorilor, astazi preocuparea pentru starea de sanatate a asa-ziselor vip-uri este depasita doar de interesul maniacal pentru viata sentimentala si gusturile in materie de sex ale acestora. Dar actorii, cantaretii si oamenii de televiziune, crede Sergio Benvenuto, fac parte dintr-un cerc special unde barfa se naste si se alimenteaza cu un element in plus: "Pentru asa-numitele vip-uri, barfa este o confirmare sigura a celebritatii. Tacerea le starneste mult mai multa frica"..
Sunt la ordinea zilei "indiscretiile" soferilor, chelnerilor si ale baby sitter-elor care povestesc presei fapte din viata de zi cu zi a familiilor pentru care lucreaza. "Cel mai adesea barfele cele mai suculente privesc aspecte de natura sexuala pentru ca suntem toti impinsi de un impuls voyeurist, care are radacini extrem de vechi. Sa stim desfasoara si o importanta functiune sociala: inscrierea cuiva in reteaua de relatii din jurul nostru".In ultima instanta, in barfa sunt implicate doua aspecte-cheie ale psihicului, autostima si narcisismul, iar a vorbi rau de alta persoana nu este decat un mod indirect de a vorbi de bine despre sine, considera Massimo Di Giannantonio, psiholog la Universitatea Gabriele d'Annunzio din Chieti, Italia. In opinia acestuia, tocmai din acest motiv obiectul preferat al barfei sunt persoane de aceeasi varsta si sex cu fiecare "colportor" in parte; lucru demonstrat de altfel si de studiile antropologului Jerome Barkow de la Dalhousie University din Canada.
Surprinzator sau nu, a barfi nici macar nu este o chestiune de slabiciune sau de mediocritate. Potrivit unei analize realizata pentru revista Personal Relationships de profesoara Jennifer Bosson de la Universitatea Tampa, Florida, barfa te ajuta sa relationezi cu necunoscutii si-ti intareste legaturile cu prietenii. Bosson a descoperit acest fapt aratand unui grup foarte eterogen de persoane fimari cu conversatii private intre doua persoane. Concluzia? Necunoscutii solidarizeaza mult mai rapid cand se pune problema sa dea o judecata negativa legata de cineva care nu este de fata. Si iata ca astfel ne intoarcem la inceputurile fiintei umane: barfa, sustine psihologul Roy Baumeister de la Florida State University, ajuta la trasarea granitelor intre cei care fac parte dintr-un clan si «outsideri» si la intelegerea regulilor de convietuire. Revenind la mituri, daca multi cred ca femeile sunt cele mai barfitoare, in realitate, spune Di Giannantonio, evolutia a condus la un soi de "scor egal", echilibru si nivelare. Asa se face ca, in prezent, femei sau barbati, toti practicam barfitul in egala masura, doar temele pot fi diferite: sexul "slab" se pare ca s-ar concentra mai mult asupra celor legate de sexualitate si moda, in timp ce barbatii pe cele legate de bani si putere.
Desigur, in satul global al secolului XXI, tintele preferate sunt tot mai mult asa-numitele "vedete", spun specialistii: de la cele de calibru mic, lipsite de consistenta, aparute meteoric la televizor, pana la starurile de la Hollywood si la super-bogati.
Punct si de la capat
Cercetarile facute de psihologi si psihopedagogi au mai aratat si ca, in mass-media, la fiecare 11 minute este lansata o barfa, la fiecare 15 minute are loc o asa-zisa dezvaluire amoroasa si in general, la fiecare 23 de minute un scandal in centrul caruia se afla o persoana publica.
Care este diferenta fundamentala intre o barfa si o stire? Barfa este in esenta inutila, nu transmite nimic important sau vital, nimic care sa merite tinut minte. A fi la curent cu o barfa cel mai probabil nu-ti va aduce vreun avantaj, in afara unui eventual subiect de discutie. Nu exista niciun eveniment normal intr-o barfa pe care o citim intr-un tabloid: orice lucru este scandalos, de neconceput, nemaiauzit. Apoi, o barfa este desigur secreta, chiar daca a fost anuntata intr-o conferinta de presa. Daca vedeta X s-a casatorit la biserica este cu siguranta un lucru exceptional ca n-a facut-o la primarie; daca din intamplare a facut-o doar la primarie, este exceptional ca n-a facut-o la biserica. De asemenea, daca rochia de mireasa a fost alba este vorba despre o alegere bizara, la fel de demna de comentat ar fi fost insa si rosie, galbena, ce sa mai vorbim de violet.
Ca atare, in publicatiile dedicate barfelor mondene, redactorii trebuie sa se dedea unor sofisticate contorsionari lexicale pentru a reusi sa descrie pe un ton exceptional o intamplare cat se poate de banala; la fel de adevarat este si ca, de cele mai multe ori, ajunge si daca fraza/propozitia este scrisa cu litere de-o schioapa si cu semnul exclamarii la final.