8.17.2010

Fenomene incredibile din natura

.

In timpul verii, lacul de langa Osoyoos (British Columbia) seaca si scoate la iveala formatiuni care au devenit loc de pelerinaj pentru turisti curiosi din intreaga lume, dar si pentru cercetatori care s-au incumetat sa desluseasca misterul fundului care abunda in culori, minerale si forme geometrice.
"Lacul patat" este de o frumusete rara, iar fenomenul prin care el ajunge in forma din imagine este unic. Exista concentratii foarte mari de sulfat de magneziu, de sodiu si de calciu, fiecare precipitand diferit cand apa se evapora.
Cine muta pietrele in Valea Mortii? Iata un mister care inca ii fascineaza pe oameni, chiar daca cea mai plauzibila explicatie a fost data de cercetatori: vantul. Exista pietre si de o suta de kilograme care calatoresc prin desertul arid cu o lungime de 120 de kilometri, asezat in California.
 Ele inainteaza usor, uneori schimbandu-si directia la 90 de grade, lasand urme vizibile in spate. Oamenii de stiinta sustin ca deplasarea se face numai dupa ploaie, cand namolul este moale si permite o inaintare de cativa milimetri. Totusi, nu putini sunt aceia care pun totul in carca paranormalului, spunand ca forte inexplicabile actioneaza asupra pietrelor...
In 1839, Charles Darwin calatorea prin Argentina, croindu-si drum printre "los penitentes", formatiuni de gheata aflate in Anzi, la peste 4.000 de metri altitudine. Acestea au aspectul unor lame de cutit, unele inalte si de cinci metri.
Se formeaza prin trecerea directa a vaporilor de apa din ceata in stare solida (sublimare) dar si datorita vanturilor puternice care modeleaza campuri albe. Liboutry a intrat in detaliu, explicand fenomenul si prin puterea de refractie a suprafetelor, care cresc punctul de ceata, aflat initial la sub zero grade. Betterton a descris si o formula matematica pentru los penitentes; fenomenul ramane inca un mister, chiar daca a fost destul de studiat.
Un fenomen care ne-a fascinat inca din copilarie este aurora boreala. Oamenii care locuiesc spre poli le numesc "dansuri ale spiritelor". Aurorele se vad mai bine noaptea, ele putand si monocrome sau policrome. Termenul provine de la Aurora, zeita romana a zorilor si Boreas, vantul de nord al grecilor.
 Fenomenul se produce prin ionizarea oxigenului (da culoarea verde sau rosu inchis) si azotului (da culoarea albastru sau rosu) in ionosfera, la aproximativ 80 de kilometri altitudine. Aurorele boreale reprezinta un adevarat spectacol ceresc, ele atragand anual zeci de mii de turismi spre cercurile polare, acolo unde se observa cel mai bine.
Tornadele reprezinta fenomene relativ des intalnite in America. Uneori, ele se pot forma in ocean, absorbind apa in vortex si devenind "trompe de apa". Putini stiu insa ca si in cazul incendiilor pot aparea astfel de fenomene spectaculoase si deloc prietenoase.
Un caz celebru este cutremurul din 1923 din Japonia, atunci cand cartierul Hifukusho-Ato a luat foc. Din cauza diferentelor uriase de temperatura, s-a format o tornada care a inceput sa "soarba" flacarile, distrugand totul in calea ei. Au murit atunci aproximativ 40.000 de oameni, in numai cateva minute...
Apar ca niste diverticuli la baza norilor si creaza un fenomen impresionant. Aveti in imagine norii mammatus, numiti si "norii san". Ei apar prin modificari in stratul inferior al unor nori care intalnesc conditii meteo speciale, cu temperaturi precise in interiorul norilor, respectiv sub acestia.
Au fost lansate numeroase teorii, insa niciuna nu a clarificat fenomenul. Multi au spus ca norii respecta undele de gravitatie ale Pamantului. Exista zece ipoteze, insa niciuna completa. Se pare ca natura nu se lasa usor descoperita, lucru care nu poate decat sa ne incante. Misterele sunt mai frumoase atunci cand sunt lasate in pace...

7 comments

Bogdy spunea...

"Se formeaza prin trecerea directa a vaporilor de apa din ceata in stare solida (sublimare)" Sublimarea este invers, din solid in gaz!

Bogdy spunea...

superb articolul! :)

wind spunea...

Un articol excelent...informatii despre toate locurile astea intr-un singur loc...Felicitari si succes !
Salutari
wind

Glen Glen spunea...

Pai si trecerea vaporilor in gheata cum se numeste?

Glen Glen spunea...

Si un "cica" de la mine...

Bogdy spunea...

@Glen Glen: stare gazoasa (vapori) -> stare solida (gheata)= desublimare (daca imi amintesc bine...) si cred ca fulgii de zapada sunt un exemplu bun :p

Adelina spunea...

Imi plac mult articolele de genul, sunt foarte interesante, aflu unele lucruri noi.