Se afișează postările cu eticheta Paste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Paste. Afișați toate postările

4.04.2010

Paştele, patimă, moarte, înviere, cea mai solemnă sărbătoare creştină

.
0 comentarii

La câteva zile după intrarea solemnă în Ierusalim (de Florii), Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt. După trei zile, a înviat din morţi. Toată această succesiune de evenimente au avut loc în numai o săptămână, cea a Patimilor care precede Învierea.


Cea mai veche şi mai strălucită sărbătoare a creştinătăţii este Învierea Domnului, numită şi sărbătoarea Paştilor, adică ziua în care noi prăznuim pe Hristos, "Paştile nostru", care s-a jertfit pentru noi.

Obiectul acestei sărbători creştine este amintirea vie a patimii, a morţii şi a Învierii lui Iisus Hristos. Sfânta Scriptură a Noului Testament spune că Iisus Hristos, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit, dar a treia zi va învia. De teama aceasta, iudeii au pus soldaţi de pază la mormântul lui Iisus Hristos. Totuşi, minunea s-a întâmplat.

După intrarea solemnă în Ierusalim, Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt, iar după trei zile a înviat din morţi. Duminică dis-de-dimineaţă, Iisus Hristos a înviat ca un biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, ca să împlinească Scriptura şi cele hotărâte de iconomia divină pentru mântuirea neamului omenesc, a explicat părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.


La Cina cea de Taină, în noaptea când a fost trădat de unul dintre apostoli, Iuda Iscarioteanul, înainte de a fi prins şi arestat, Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testamental, după porunca ce I-a fost dată de Dumnezeu.

Duminica - a treia zi după Scripturi - femeile purtătoare de mir au găsit mormântul Mântuitorului gol. Împotriva tuturor a celor care L-au acuzat şi batjocorit, numindu-l în derâdere Regele Iudeilor, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce, părăsit de ai săi, păzit sub grea şi rece lespede de piatră, Hristos a izbândit cea mai strălucită biruinţă ce s-a văzut vreodată: biruinţa asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti. Această biruinţă nu a putut fi tăgăduită şi nu i-a putut fi smulsă niciodată, a spus părintele Stoica.


Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştile a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. În conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor şi a praznicelor. Această aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, praznic al praznicelor, este şi sărbătoare a sărbătorilor

Paştile este precedat de 40 de zile de post aspru, apoi o altă săptămână, a şaptea, cea a patimilor.


Un rol deosebit în determinarea şi fixarea duratei Postului Mare l-a avut, probabil, numărul 40 care apare în Vechiul Testament de mai multe ori. Principalele evenimente care implică acest număr ar fi cele patruzeci de zile ale potopului, cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai, cele patruzeci de zile în care iscoadele evreilor au cercetat pământul Canaanului, în care aveau să intre, cele patruzeci de zile parcurse de Sfântul Prooroc Ilie spre a ajunge la muntele Hore, cele patruzeci de zile pe care Dumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive, spre a se pocăi.

În Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteşte de numărul de patruzeci de zile, cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitor în pustiul Carantanie, cele patruzeci de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături.
Un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu. Simbolismul acestei perioade este unul forte şi reprezintă cu siguranţă timpul în care Dumnezeu încearcă lealitatea fiilor lui Israel, în vederea renaşterii unei noi generaţii fidele lui.

Săptămâna Sfintelor Pătimiri, cea care precede Învierea, are în cultul ortodox slujbe şi rânduieli speciale.
Astfel, luni, marţi şi miercuri se săvârşeşte Liturghia darurilor mai înainte Sfinţite, iar joi şi sâmbătă Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia.
La Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din Sfânta şi Marea Joi se scoate, la Proscomidie, un Sfânt Agneţ special care este sfinţit şi va fi uscat şi sfărâmat a treia zi de Paşti la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, într-o rânduială specială, miridele rezultate fiind folosite ca Împărtăşanie pentru bolnavi, copii şi în situaţii speciale. Această Sfântă Împărtăşanie este păstrată în Chivotul din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.

Tot joi, la sfârşitul Sfintei Liturghii, există rânduiala spălării picioarelor, în amintirea gestului făcut de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină, când a spălat picioarele celor 12 apostoli. Această rânduială se săvârşeşte în unele mănăstiri din Patriarhia Română şi este oficiată de stareţul mănăstirii, care spală picioarele a 12 dintre vieţuitorii mănăstirii pe care o conduce.

În Sfânta şi Marea Vineri, în Biserica Ortodoxă se săvârşesc Ceasurile Împărăteşti, în cadrul cărora se citesc textele evanghelice legate de patimile Domnului Iisus Hristos. Aceste ceasuri se numesc împărăteşti deoarece în Bizanţ participa şi împăratul la ele. Tot în Sfânta şi Marea Vineri, după ceasurile împărăteşti se săvârşeşte slujba Vecerniei Mari, în cadrul căreia se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, pe care este reprezentată punerea în mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitaf rămâne în mijlocul bisericii până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului Domnului de vineri seară, când este dus de preoţi în Sfântul Altar după ce a fost purtat în procesiune în jurul bisericii.
În Sfântul Altar, Epitaful este aşezat pe Sfânta Masă, unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, când va fi aşezat la locul său în biserică.
Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai mărită, îmbucurătoare şi solemnă dintre sărbătorile anului. Duminica Învierii guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului bisericesc, amintindu-ne de trecerea noastră de la întuneric la lumină şi de la moarte la viaţă.
Potrivit tradiţiei liturgice vechi a Bisericii, conservată în Tipicele de origine studită (constantinopolitană), anul liturgic începea, ca şi astăzi, în noaptea Paştilor. De data Paştilor erau legate succesiunea şi denumirea duminicilor şi a săptămânilor de peste an.

Paştile a fost sărbătorit încă de la început în toată lumea creştină, însă nu peste tot la fel. Izvoarele amintesc că în Biserica primară au existat mari diferenţe regionale în ceea ce priveşte data şi modul sărbătoririi Paştelui. Creştinii din părţile Asiei Mici şi ale Siriei, care aveau ca temei practica veche moştenită de la Sfinţii Apostoli Ioan şi Filip, luau în calcul ziua anuală sau lunară şi sărbătoreau mai întâi moartea Domnului ("Paştile Crucii") la 14 Nisan, apoi Învierea ("Paştile Învierii") la 16 Nisan, indiferent de ziua din săptămână în care cădea această dată.


Partizanii acestei practici iudaizante mai erau numiţi şi "quartodecimani", fiindcă sărbătoreau Paştile la 14 Nisan, adică în aceeaşi zi cu iudeii.


Iudaizanţii mai moderaţi ("protopashiţii") sărbătoreau Paştile duminica, însă întotdeauna legau această duminică de Paştile iudaic, chiar dacă de multe ori sărbătoarea cădea înaintea datei reglementare.


Cea mai mare parte a creştinătăţii însă (Apusul, Egiptul, Grecia şi Palestina) lua drept normă ziua săptămânală. Ei sărbătoreau, aşadar, moartea Domnului întotdeauna în Vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan, iar Învierea - în duminica următoare, care cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină, după echinocţiul de primăvară.

Moartea Domnului sau "Paştile Crucii" era zi de întristare şi era sărbătorită cu post prelungit până în ziua Învierii. Învierea Domnului sau "Paştile Învierii" era zi a bucuriei şi se sărbătorea, ca şi astăzi, prin agape şi cine. Practica aceasta era fondată pe învăţătura Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

O parte dintre creştinii din Galia sărbătorea Paştile la o dată fixă: 25 martie sau chiar 27 martie.
Cele două denumiri originare ale Paştelui creştin ("Paştile Crucii" şi "Paştile Învierii") au fost conservate de către Biserica Romano-Catolică, ce foloseşte doi termeni diferiţi pentru a indica atât "Paştile Crucii" (Pasqua di Passione), cât şi "Paştile Învierii" (Pasqua di Resurrezione).
Lumina Învierii de la Sfântul Mormânt din Ierusalim se aprinde, însă, numai la Paştile ortodoxe.
Indiferent cum este serbată sau câte tentative de denigrare a celei mai importante sărbători a creştinilor au existat, Hristos a izbutit cea mai strălucită biruinţă ce nu i-a putut fi luată.
Învierea din morţi a lui Iisus Hristos este semnul biruinţei sale, iar comemorarea acestei Învieri rămâne de milenii una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii.

readmore »»

4.03.2010

Povestea Oului de Pasti

.
1 comentarii

"Cand oamenii n-ar mai inrosi oua de Pasti, atunci lumea se va potopi" - credinta populara culeasa de marele etnolog si folclorist roman Simion Florea Marian si publicata in lucrarea Sarbatorile la Romani, aparuta in anul 1899

Desi astazi, asociem ouale rosii sarbatorii pascale - cea mai mare si mai importanta sarbatoare a tuturor crestinilor -, traditia oualelor vopsite in culori este mult mai veche decat crestinismul. Surse arheologice si marturii istorice atesta faptul ca, in urma cu cateva milenii, in China antica exista obiceiul de a se face cadouri oua colorate, in cadrul unor sarbatori sezoniere. In ajunul Anului Nou chinezesc, cu ocazia sarbatorii Tsing-ming, care cadea in luna aprilie, vechii chinezi isi ofereau unul altuia oua vopsite.

La vechii persi, in apropierea sarbatorii Newroz, de Anul Nou persan, care cadea in ziua echinoxului de primavara, preotii zoroastrieni vopseau oua pe care le ofereau credinciosilor. In Roma Antica, tinerii vopseau ouale in rosu si le trimiteau celor dragi, cu ocazia sarbatorii lui Ianus. Vechii slavi aveau si ei obiceiul de a-si darui oua rosii la sarbatoarea primaverii. Finlandezii purtau in buzunare oua rosii, atunci cand trageau prima brazda de plug primavara, iar estonienii mancau oua in timpul campaniilor agricole.

Daca, la evrei, oul de Pasti simbolizeaza creatia universala, pentru crestini el inseamna re-crearea Lumii, inceputa prin suprema jertfa a Mantuitorului. Ouale rosii sunt alimente sfinte de care nu ai voie sa iti bati joc sau se le iei in deradere. De fapt, oul rosu este cel mai sacru aliment al crestinului ortodox. El aduce aminte de cosul cu oua asezat sub crucea pe care Mantuitorul patimea pentru pacatele noastre, devenind rosii in urma sangelui care picura din ranile Lui. Ciocnirea oualelor vopsite este un ritual mostenit de la primii crestini care isi daruiau oua rosii de Pasti, se sarutau pe obraji si spuneau salutul sfant "Hristos a Inviat!" urmat de "Adevarat a Inviat!".

Pentru daco-geti, ouale vopsite erau o ofranda rituala destinata divinitatilor htoniene si stramosilor. Ca o ramasita a acelor vremi, folclorul romanesc retine Pastele Blajinilor, cand daco-romanii dau pe apa cojile oualelor rosii, spre a se duce in "Tara Blajinilor". La sate, ouale rosii sunt simboluri ale nemuririi vigorii vietii, de unde si obiceiul de a se spala cu apa in care a fost pus un ou rosu "ca sa fii rumen si sanatos" (Elena Niculita Voronca - Datinile si credintele poporului roman adunate si asezate in ordine mitologica, Cernauti, 1903).

In medicina si cosmetica arhaica a romancelor, cojile de oua rosii sunt un stimulent al frumusetii si sanatatii, prin mecanismul magiei simpatetice si al celei contagioase. "La Pasti, cine merge la biserica sa-si puie cu un ou rosu la san, ca sa fie intotdeauna rosu" scria Simion Florea Marian in Sarbatorile la romani. Traditia spune ca ouale rosii sfintite la Biserica Ortodoxa sunt un antidot redutabil contra farmecelor si magiei negre. Taranul roman le punea in brazda pentru a spori astfel recoltele sau le ingropa in vie, pentru a feri viile de grindina.
In afara oualelor vopsite, la romani exista o adevarata arta a incondeierii oualelor, nemaiintalnita nicaieri in lume. Daca geto-dacii vopseau ouale cu galben, semnificand culoarea Soarelui pe bolta cereasca sau in portocaliu - culoarea discului solar la rasarit si apus, odata cu patrunderea crestinismului, ouale au inceput sa fie vopsite in rosu sau decorate cu chipul lui Hristos, cu siluete de ingeri, cu motivul mielului, motive astrale, cu forme animale sau vegetale. Conform izvoarelor istorice, vecinii nostri slavi au imprumutat obiceiul incondeierii de la comunitatile daco-romane cu care au intrat in contact in perioada migrarii lor in Europa de est si Balcani. In Bucovina si Maramures, spre exemplu, exista peste 70 de desene diferite, fiecare avand o denumire "Crucea Pastelui", "Furca de tors", Desaga popii" , "Bradutul", "Turma de Stele" etc.

Acelasi Simion Florea Marian semnaleaza ca: "Pastele este cea mai mare, mai insemnata, mai sfanta si mai imbucuratoare sarbatoare de peste an, dupa spusa romanilor de pretutindeni. De la casa celui mai mare bogatan si pana la bordeiul celui mai de pe urma sarman se cunoaste apropierea acestei mari sarbatori, caci in ajunul ei sunt toate acuma curatite si indreptate, toate sunt unse si varuite, hainele zvantate si curate, barbatii barbieriti si spalati, iar femeile laute si chitite."

readmore »»

Oul

.
0 comentarii

– Universul intr-o coaja

Cu siguranta cel mai cunoscut simbol al Pastelui, banalul ou cel de toate zilele, pe care ne-am obisnuit sa-l vedem in farfurie gatit sub diferite forme, ascunde in cochilia sa o nebanuita si interesanta epopee. Va invit asadar, la o calatorile fascinanta si surprinzatoare prin istoria, simbolismul si chiar ezoterismul care inconjoara oul.

Despre germenele ascuns al Lumii

"Simbolul Oului Cosmic reprezinta mai mult decat ar putea reda orice limbaj si mai mult decat ne-ar putea reda ratiunea." - Mircea Eliade

Cu forma sa rotund-ovala care inspira, in acelasi timp, liniste si mister, oul nu avea cum sa fie trecut cu vederea de oameni. Si aceasta inca din cele mai vechi timpuri. Trecand peste inegalabila sa valoare alimentara (alaturi de spirulina, miere si lapte, fiind singurul aliment complet), oul, acest miraculos germene al vietii, ascunde in sine insusi una dintre enigmele esentiale ale existentei, exprimata popular in intrebarea « cine a fost primul, Oul sau Gaina? »

Unul dintre cei care a raspuns potrivit la aceasta enigma a fost inteleptul chinez Chouang Tseu, in opinia caruia oul se afla in gaina, iar gaina in ou. Stralucitul sau raspuns vizeaza armonia complementara a inceputului tuturor lucrurilor, reveland profanilor ca dualitatea este continuata in mod potential in unitate, aceeasi dualitate rezolvandu-si contrariile tot in unitate.

Oul apartine, in egala masura, si simbolismului odihnei, a repaosului creator, laolalta cu casa, cuibul, cochilia, sanul matern, al caror substitut este deseori. Asa se face ca, adesea, Oul este o reprezentare a puterii de creatie a Luminii. Se considera ca oul contine germenele misterios al Creatiei. Picatura de Viata din care se dezvolta manifestarea, fiind asadar un simbol universal perfect care se explica de la sine, prin sine.Nasterea Lumii si a Lumilor, pornind de la Oul Primodial, este o idee comuna in mitologiile stravechi, precum cele ale grecilor, canaaneenilor, fenicienilor, vietnamezilor, chinezilor, japonezilor, populatiilor tribale din Asia de sud-est sau Siberia, celtilor, tracilor si multor altora. Reputatul istoric al religiilor Mircea Eliade a demonstrat magistral ca, in esenta tuturor acestor cosmogonii, oul joaca imaginea cliseu a Intregului si a Totalitatii care succed Haosului Primordial, ca un prim pricipiu de organizare. Oul subliniaza actul renasterii si ciclul repetitiv al Naturii, functia sa cicilica fiind aici o consecinta a primului sau rol.

Daca mergem mai departe pe firul aspectului ezoteric al oului, descoperim paradoxul existential al fiintei libere, precum si al celei inlantuite. Transpus in plan fizic, avem aici momentul in care puiul sparge gaoacea, calduta, sigura si latenta a oului, eliberat fiind de principiul Actiunii care guverneaza acelasi plan fizic. Oul, ca si mama, va marca aventura omului, atat la nivel de specie, cat mai ales de individ. Deoarece oul, care isi imparte atributele cu mama de mai tarziu, va simboliza conflictul interior al oricarei fiinte intre dorinta de confort si siguranta si aceea de aventura si explorare. Mai departe, daca exploram aspectul psihologic, regasim principiul oului care contine cerul si pamantul, germenii raului si ai binelui, bagajul personalitatilor si tipologiilor umane, precum si legea renasterilor si desavarsirii acelorasi personalitati.

Povestea oului pe alte meleaguri

"D'apoi cum, draga domnule... Pamantul e in chipul unui ou; fundul oului este Pamantul, iar varful e Ceriul; el sta pe ape" -Taran roman anonim, intervievat in anul 1928 de catre prestigiosul folclorist, lingvist si filolog evreu de nationalitate romana, Ion Aurel Candrea

Oul a fost dintotdeauna in centrul mitologiilor si credintelor uitate de timp ale tuturor popoarelor lumii. Procesul de manifestare a misterului din cochilie imbraca, insa, aspecte diverse, chiar daca in esenta cuprinde aceleasi mituri primordiale care vizeaza Creatia, Desavarsirea, Misterul si Renasterea.

Oul este simbol arhetipal al inceputului tuturor lucrurilor. Filonul mitologic al oului cosmic din care s-a creat lumea se regaseste pe toate continentele. De altfel, oul, alaturi de Lut si Aluat, reprezinta arhetipuri ale genezei. Dintr-un ou (care, deseori, este din aur) ce pluteste in fluidul Haosului Nemarginit Primordial, se naste intregul Univers. Din partea superioara a cojii apare Cerul, din cea inferioara - Pamantul, galbenusul transformandu-se in Soare. Lebada Hamsa din din mitologia hindusa cloceste Oul Cosmic direct pe apele primodiale. Lebada divina Hamsa semnifica aici Suflul Divin care se desparte in doua pentru a da nastere Cerului si Pamantului.
In mod similar, in mitolodia greaca, oul Ledei da nastere celor doi frati Dioscuri, fiecare impodobiti cu o coafura in forma de semisfera, sugerand astfel principiul Yin-Yang, polarizarea Unitatii si natura duala a omului. In credintele shintoiste din Japonia, oul cosmic este impartit in doua jumatati, cea usoara fiind, evident Cerul, iar cea grea - Pamantul. Bunaoara, oul mistic eliminat pe gura de Kneful egiptean sau de Dragonul chinez reprezinta manifestarea existentiala prin Cuvant, prin Verb datator de viata si actiune.
Omul primordial ia nastere dintr-un ou, cum este cazul lui Prajapati din Vede sau al lui Pangu - primul om din mitul genezei vechilor chinezi. Mitologia egipteana ni-l ofera pe Nun, oul scos la suprafata de valurile oceanului primordial. Din oul Nun va tasni la viata zeul Hnum care va da nastere, la randul sau, la mai multe oua din care vor aparea zeii.
In Orientul Mijlociu, traditia caananeana vorbeste despre Mochus, zeul suprem care a creat eterul si aerul din care s-a nascut Oulomos (interesant nume!), adica Infinitul. Oulomos a creat, la randul sau, propriul ou cosmic, faurind Cerul si Pamantul din cele doua jumatati ale acestuia. Vechii persi credeau ca Cerul, Pamantul, Apa si toti reprezentantii regnurilor mineral, vegetal si animal, sunt inchisi intr-un ou. Cerul fiind deasupra si dedesubtul pamantului, iar pamantul - inlauntrul cerului, aidoma galbenusului din ou.

Persanii credeau ca, la inceputul lumilor, este doar Fiinta Divina nedefinita, iar peste intregul spatiu al haosului domnea intunericul. Doctrinele Bon tibetane, de dinainte de patrunderea budismului in Tibet, dicteaza ca oul, care nu este primordial in acceptiunea tibetana a genezei, ramane totusi la originea unei lungi si neintrerupte genealogii umane, din esenta celor 5 elemente aparand, in mod miraculos, un ou mare care a dat nastere unui lac alb din care au iesit stramosii.

In cealalata parte a lumii, in America pre-columbiana, oul isi continua epopeea revelatoare sub forma placii de aur in forma ovoida care orna marele templu incas al lui Coricancha de la Cuzco, capitala Imperiului Inca. In Africa, mitul oului cosmic este regasit la dogonii si triburile bambara din Mali, unde oul se formeaza si incetul cu incetul se separa de Vibratia Creatiei, se umfla, se mentine singur in spatialitatea nedefinita, pentru a se sparge apoi, lasand sa cada cele douazeci si doua de elemente fundamentale ale mitologiei dogonilor, care vor supraveghea la randul lor asezarea Creatiei in tot atatea categorii.

Adanc in junglele impenetrabile din Congo, triburile likuba si likuala considera si astazi ca oul este imaginea perfectiunii. In cosmogonia lor, galbenusul reprezinta menstruatia feminina, iar albusul - sperma masculina. Coaja este aceeasi coaja provenita din oul cosmic care ar fi ars Lumea fara interventia salvatoare a Creatorului, care a ordonat membranei sa se transforme in atmosfera umeda care inconjoara Terra. In padurile inghetate ale Finlandei, intr-un minunat exemplu de samanism european, mitul Kalevalei ne spune ca inainte de nasterea timpului, zeita fecioara a apelor si-a scos genunchiul la suprafata Oceanului Primordial. La indemnul zeitei apelor, rata, ea insasi o zeita stapana a aerului, isi depune cele sapte oua (sase de aur si unul de fier) direct pe apa. In mormintele scitice din stepa rusa au fost descoperite oua din lut, cei care le-au pus langa morti sugerand astfel ca oul este un element al nemuririi si simbol al invierii.

readmore »»

Romanii, cei mai pacatosi dintre credinciosi (sondaj)

.
0 comentarii

65,06% din romani nu pot renunta la sex nici cand vine vorba de Post,in timp ce 3,38% nu se gandesc la asa ceva, considerand acest lucru o lipsa de respect fata de cele sfinte.

26,89% au recunoscut ca pacatuiesc cu gandul, dar ca se abtin si nu dau frau liber pasiunii.

In urma sondajului am mai aflat ca un mic segment, de 4,67%, nu acorda importanta sexului indiferent de perioada anului.

Postul Pastelui denumit si "Postul Mare" sau "Al Patruzecimii" este cel mai sever si mai lung post din calendarul crestin ortodox si dureaza sapte saptamani.


Zilele de post sunt asemanate cu durata Potopului Biblic. Tot atata timp a petrecut si Isus in desert pentru a primi mesajul divin. Cele 10 Porunci au fost asteptate de Moise, pe muntele Sinai, timp de 40 de zile in post si rugaciuni.


In aceasta perioada este interzisa consumarea produselor din carne, produsele animale, lactatele si derivatele sale. Este si un tip de detoxifiere a organismului, dar si de curatire trupeasca

In zilele de Post, biserica ne indeamna sa pastram curatenia trupului si a sufletului, sa nu pacatuim cu mintea sau cu fapta.
Daca luam la socotit cate zile pe an avem sarbatori, zile de Post, sarbatori mari, nu ne ramane decat un procent de 10% din an in care avem libertate sa ne exprimam carnal. Si asta daca esti casatorit/a, pentru a nu fi considerat un pacat.

"…decat doar prin buna invoiala, pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul, si cu rugaciunea; apoi sa va impreunati iarasi, ca sa nu va ispiteasca Satana, din pricina nestapanirii voastre. (1 Corinteni 7:5)"

readmore »»

4.01.2010

Pastele - o sarbatoare complexa

.
0 comentarii



Exista o multitudine de documente scrise despre Paste, traditii sau obiceiuri. Insa, obiectiv vorbind, singura sursa care ne poate oferi informatii specifice despre aceasta sarbatoare este o persoana perfect documentata, care stie clar despre ce este vorba. Mergand pe aceasta idee, am stat de vorba cu etnologul Carmen Mihalache, cercetator la Muzeul Taranului Roman.

De unde provine titulatura de "Paste"?




In romaneste, numele sarbatorii vine din latina - pascha, cuvant care preia grecescul paskha care traduce, la randul sau, ebraicul PESAH care inseamna trecere. Simbolic, este o trecere spirituala de la moarte la viata, de la intuneric la lumina. Pentru romanii ortodocsi, Pastele este sarbatoarea sarbatorilor, o "inviere" intru bucuria si folosul spiritului, pentru care crestinii se pregatesc vreme indelungata, curatindu-si in egala masura trupul si sufletul prin post si rugaciune.Postul de 40 de zile care pregateste marea sarbatoare a Invierii lui Iisus este ritmat de cateva sarbatori mari, care-i indulcesc asprimea: Bunavestire, Floriile. Timpul se condenseaza in Saptamana Mare sau Saptamana Patimilor, cea care precede sarbatoarea luminii ("Veniti sa luati lumina!") si a vietii care biruie moartea ("Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte calcand").
In aceasta saptamana crestinii se impartasesc, isi pomenesc mortii si tin post si mai aspru, caci acum a fost tradat, prins si rastignit Hristos, apoi pus in mormant, implinind voia Tatalui. Mai ales in Vinerea Mare, ziua rastignirii Domnului si a patimilor, multi tin post negru.Acum se fac toate pregatirile pentru zilele de bucurie care urmeaza (Pastele si Saptamana Luminata).

In functie de religie, Pastele se sarbatoreste in moduri diferite. Care sunt deosebirile?Pastele este sarbatorit de crestini (ortodocsi pe de o parte, catolici si protestanti pe de alta parte) si de evrei. Pentru toti, sarbatoarea presupune o trecere, o jertfa si un legamant, semnificatia acestora fiind diferita.

Pentru evrei, Pastele sau inceputul "sarbatorii azimilor" inseamna rememorarea eliberarii din robia egipteana in anii 1250 i.H. (Iesirea din Egipt sau Exodul), cand Dumnezeu l-a calauzit pe Moise sa scoata poporul ales din Egipt si sa-l indrepte catre Tara Fagaduintei (Canaanul din vechime, Palestina de astazi), unde evreii se vor stabili dupa traversarea pe uscat a Marii Rosii si o peregrinare de 40 de ani prin desertul Sinai.O trecere, deci, de la robie la libertate, dintr-o tara straina in patria fagaduita de Dumnezeu stramosilor patriarhi; o trecere marcata simbolic printr-o jertfa neprihanita (un miel sacrificat si mancat de fiecare familie eliberata, in noaptea parasirii Egiptului) si urmata de un legamant de credinta (respectarea Tablelor legii pe care Moise le-a primit de la Insusi Dumnezeu pe Muntele Sinai).
In cele 8 zile ale sarbatorii se consuma alimente rituale care sustin o sarbatoare a durerii si simbolizeaza amaraciunea robiei si trecerea anevoioasa a fiilor lui Israel la o viata curata, sub semnul sfinteniei: azima (paine nedospita), miel si ierburi amare. Pentru crestini, Pastele inseamna eliberarea urmasilor lui Adam din robia pacatului si a mortii vesnice prin jertfa de sange a lui Iisus Hristos Mantuitorul, Mesia, trimisul lui Dumnezeu si profetul, cel care de bunavoie a patimit si a fost rastignit pe cruce pentru ca oamenii sa dobandeasca iertarea divina si viata vesnica in Imparatia Cerurilor. Trecerea aceasta presupune incheierea unui nou legamant de credinta cu Dumnezeu (Noul Testament transmis prin apostoli si urmasii lor inlocuieste din acest moment Vechiul Testament), ceea ce inseamna nastere spirituala prin apa si duh (la botez) si re-nastere periodica prin impartasirea simbolica cu trupul si sangele lui Iisus cel rastignit.
Si data Pastelui pentru ortodocsi, catolici, protestanti si evrei se calculeaza diferit. Datele sunt insa legate intre ele din punct de vedere al semnificatiei.Pentru evrei, perioada Pastelui se calculeaza astfel incat sa coincida cu momentul fugii evreilor din Egipt, la prima luna plina a primaverii, in timp ce pentru crestini se pleaca de la data echinoxului de primavara (21 martie) pentru a restabili timpul patimirii si Invierii Mantuitorului corespunzator referintelor evanghelice (conform carora rastignirea Domnului a avut loc intr-o vineri, inaintea sarbatoririi Pastelui ebraic, care urma sa fie a doua zi, sambata). Dupa regulile stabilite de primul Conciliu ecumenic de la Niceea, in anul 325 d.H., Pastele crestin nu are data fixa, ci se calculeaza in functie de fazele lunii.

La ortodocsi, Pastele se socoteste astfel: prima zi de Pasti (sunt trei) cade in prima duminica de dupa prima luna plina de dupa echinoxul de primavara. Intre timp, au intervenit diferente considerabile intre data Pastelui ortodox si cea a Pastelui catolic si protestant, diferente determinate de cele doua calendare dupa care se calculeaza aceasta (calendarul iulian, respectiv calendarul gregorian). Cert este ca Pastele crestin se sarbatoreste intotdeauna duminica si nu coincide niciodata cu Pastele ebraic, care in general il precede (si ca data, si ca semnificatie).

readmore »»
 
Adauga blog - adauga articole Bloguri, Bloggeri si CititoriZiarul
Protected by Copyscape Plagiarism Scanner