Din perspectiva felului in care au fost creati, oamenii sunt, cu totii, la fel. Desigur, in limitele unor rigori destul de tolerante, insa niciun om nu poate, de pilda, sari de 10 ori mai sus decat altul. Suntem mici variatiuni ale unui tipar unic. Cei mai multi dintre noi. Pentru ca, cercetand, vom constata cu stupoare ca cei mai putini tind sa se abata surprinzator de mult de la “matrita”, intr-o directie sau alta. Nu este vorba despre oameni cu patru maini si cu doua capete sau de indivizi cu un al saselea simt, ci de persoane ale caror simturi si capacitati tipic umane se manifesta la un nivel, uneori“supereroic”, alteori doar neobisnuit, comparabil cu cel din lumea animala sau din fanteziile noastre. Sa cunoastem cateva astfel de “porniri”.
Acei oameni care simt gustul alimentelor cu o intensitate mai mare decat restul populatiei sunt denumiti superdegustatori. Se crede ca prezenta pe limba a papilelor gustative fungiforme - acei cili linguali in forma de ciuperci, acoperiti cu receptori de gust - este motivul pentru care aceste persoane au un raspuns mai puternic la senzatia de gust. Dintre cele cinci tipuri de senzatii gustative existente: dulce, sarat, acru, amar si umami, un superdegustator considera in general "amareala" ca fiind cea mai perceptibila. Cercetatorii au observat, initial, abilitatile diferite ale oamenilor de a resimti gustul unui compus cunoscut, atunci cand un chimist din DuPont, Arthur Fox, a cerut unui esantion de subiecti sa puna pe limba fenil-tio-carbamida. Unii oameni i-au putut resimiti gustul amar, iar altii nu. In timp ce 70% dintre indivizi pot detecta aceasta substanta, doua treimi dintre ei o fac la nivel mediu si o singura treime, aproximativ 25% din populatia mondiala, a experimentat intens, putand fi catalogata drept una de superdegustatori.
Acestor personaje le vor displacea adesea anumite sortimente culinare, in special cele amare, precum varza, cafeaua si grapefruitul. Femeile asiatice si africane sunt cele mai predispuse sa prezinte un numar crescut de papile fungiforme, menite sa le faca superdegustatoare.
Auz incredibil
Contrar banuielii, aceasta trasatura nu implica un auz foarte ascutit si posibilitatea de a percepe mai bine decat normal sunete aflate la distanta mare sau cu un nivel redus de emisie. Nu este vorba despre o abilitate sporita de a auzi, ci de capacitatea mentala de a intelege, diferentia si clasifica sunetele in cateogorii bine definite. Exemple ale acestei competente includ identificarea corecta a franturilor sonore indiferent de sursa ( claxoane, sirene, motoare etc.), abilitatea de a recunoaste o nota muzicala extrasa dintr-un context sonor, recunoasterea unei tonalitati si sesizarea cheii in care este redata un cantec. Fiecare dintre aceste lucruri este o actiune cognitiva, care presupune inregistrarea si recunoasterea frecventei fiecarui ton si capacitatea de a-l eticheta. Abilitatea poate fi deprinsa atat genetic, cat si printr-o oarecare forma de invatare, influentata de expunerea individului la muzica in stadii cruciale ale dezvoltarii lui. Estimarile referitoare la procentul populatiei cu "superauz" variaza intre 3%, in randul populatiei neavizate si 8% in cazul muzicienilor profesionisti si semi-profesionisti. Aceasta se intampla in Europa si SUA. Interesant este ca in conservatoarele din Japonia, 70% dintre muzicieni au superauz. Parte a motivului pentru aceasta diferenta semnificativa ar putea consta in dezvoltarea acestor oameni intr-un mediu lingvistic fundamentat pe tonalitati (mandarin, cantonez, vietnamez) sau pe accente (japonez).
Simtul este, de asemenea, comun, si in randul celor orbi din nastere, sau care sufera de Sindromul William, ori de autism.
Tetracromia
Este abilitatea perceperii culorii din patru surse diferite. Un exemplu din regatul animalelor vine de la pestele-zebra (Danio rerio), care poate capta lumina din canalele rosu, verde, albastru si ultraviolet ale spectrului luminos. Adevarata teracromie la oameni este foarte rara si numai doua posibile cazuri au fost identificate in istorie pana acum. In mod normal, oamenii sunt tricromi, dispunand de trei tipuri de conuri oculare, care primesc lumina din zonele rosie, verde si albastra ale spectrului luminos. Fiecare con poate distinge aproximativ 100 de gradatii de culoare, iar creierul combina culorile si nuantele astfel inca 1 milion de umbre distinctive ajung sa ne coloreaze lumea. Un adevarat tetracrom, cu un tip suplimentar de con, intre rosu si verde (frecventa portocalie), ar putea, teoretic, sa percepa 100 de milioane de culori.
La fel ca si supergustul, tetracromia este considerata mai comuna in randul femeilor decat la barbati. In mod interesant, incapacitatea de a detecta culorile la barbati (mai mult decat la femei), poate fi mostenita tocmai de la mame cu tetracromie.
Ecolocatia
Ecolocatia este ceea ce liliecii si delfinii folosesc pentru a-si gasi drumul prin intuneric, respectiv prin apa. Emit un sunet, asteapta ca ecoul sa se intoarca si il folosesc pentru a descifra, in functie de directie si durata, pozitia, dimensiunea si distanta la care se afla un obiect. Surprinzator, si oamenii pot folosi ecolocatia. Ea le este accesibila in special celor orbi, deoarece dureaza foarte mult timp sa stapanesti si sa ascuti senzitivitatea fata de sunetul reflectat. Dar este o tehnica si se invata, nu o abilitate innascuta. Pentru a naviga cu ajutorul ecolocatiei, o persoana creeaza, voit, un sunet (loveste dintr-un baston sau cu limba de cerul gurii) si determina, in functie de ecoul creat, unde sunt pozitionate obiectele in jurul sau. Cei bine initiati pot spune adesea unde se afla un obiect, cat este de mare si ce densitate are.
Poate cel mai remarcabil si bine documentat caz individ care se foloseste de ecolocatia in viata de zi cu zi este cel al lui Ben Underwood, din SUA, decedat anul trecut, la varsta de 17 ani, care si-a pierdut ambii ochi din cauza unui cancer de retina, la varsta de numai trei ani.
Himerism genetic
In Iliada, Homer descrie himera, o creatura fabuloasa, ale carei organe externe provin de la animale diferite, un monstru mitologic de la care se trage si numele echivalentei genetice - himerism. Himerismul genetic, sau tetragametismul, la oameni si la alte animale, se intampla atunci cand doua oua fertilizate sau doi embrioni fuzioneaza, in prima faza a sarcinii. Este, practic, o afectiune in care doi embrioni gemeni cresc in pantecele unei mame, dar unul dintre ei il absoarbe pe celalalt, astfel incat rezulta un embrion ce contine doua ADN-uri, aflate in diferite parti ale corpului. La oameni, himerismul este foarte rar, cunoscandu-se numai 40 de cazuri confirmate in istorie. In aceste situatii, eventualele teste ADN facute unor persoane inrudite biologic - fie chiar parinti-copii - pot indica o nepotrivire genetica intre parti, ca si cum nu ar avea acelasi sange. Ceea ce este si adevarat, profilul genetic al sangelui copilului diferind de cel al parintilor, prin combinarea ADN-ului sau cu cel al potentialului frate geaman in faza intrauterina. Un exemplu in oglinda al acestei conditii medicale este cel al Lydiei Farichild: testele ADN facute ei si celor doua fetite pe care le-a nascut au subliniat o nepotrivire genetica mai mare de 50% intre femeie si copii, tradusa prin neinrudire biologica; genetic, Lydia nu era mama copilelor. Explicatia? Femeia era rezultatul unui himerism si poseda doua seturi de ADN. Unul era predominant in corp, insa ovarele contineau celalalt material genetic. Cu greu, Lydia a fost recunoscuta drept mama copiilor, dar nu inainte de a fi data in judecata.
Ca un avantaj, oamenii nascuti cu himerism au, in general, un sistem imunitar tolerant la ambele tipuri genetice de celule din corpul lor. Astfel, un "himerian" se poate potrivi, in cazul unui transplant de organe, cu un procent mult mai mare din populatie decat oricine altcineva.
Sinestezia
Cum ar fi sa asociezi, efectiv, consistent si realistic, cifrele sau literele cu anumite culori, sau sunetul unui anumit cuvand sa iti declanseze senzatia unui gust precis pe limba? Sunt doua forme de manifestare ale tulburarii neurologice denumita sinestezie. Sinestezia se intampla atunci cand stimularea unei anumite regiuni senzoriale sau cognitive declanseaza un raspuns involuntar in alte regiuni senzoriale sau cognitive. Sinestezia este adesea genetica iar asocierea semnelor grafice cu diferitele culori reprezinta cea mai comuna forma a sa. Alte versiuni de sinestezie implica asocierea datelor calendaristice cu locatii precise, alocarea unei personalitati numerelor sau perceperea sunetelor ca pe gusturi sau culori. Desi sinestezia este o disfunctie neurologica, ea nu ar trebui considerata o tulburare, deoarce nu interfereaza, in general, cu abilitatea unei persoane de a functiona normal.
Cei mai multi oameni "suferind" de sinestezie nici macar nu isi dau seama ca experientele lor cotidiene stimuleaza mai multe raspunsuri senzoriale decat in cazul altora, iar cei care observa considera foarte rar sinestezia ca avand un impact negativ asupra vietilor lor.
Calculatoare mentale
Atunci cand o persoana poseda memorie fotografica sau isi aminteste totul despre orice cu lux de amanunte se spune ca are memorie reprezentationala. Este vorba de abilitatea de a evoca si reda sunete, imagini sau obiecte din amintire cu o acuratete extrema. Exemplele de memorie reprezentationala includ prestatia impresionanta a lui Akira Haraguchi, care a recitat din memorie primele 100.000 de zecimale ale lui pi si desenele lui Stehen Wiltshire - savant autist - care a reprodus in creion Roma in mare detaliu dupa un survol, cu elicopterul, deasupra orasului. Kim Peek, omul dupa care a fost inspirat personajul Raymond Babbit din filmul Rainman, poseda la randul sau memorie reprezentationala, fiind capabil, printre alele, sa redea pana la 12.000 de carti din memorie.
Daca memoria fotografica adevarata exista la adulti este, inca, o problema controversata. Dar este acceptat ca abilitatile reprezentationale sunt distribuite in mod egal intre femei si barbati. In plus, asemenea capacitate nu poate fi deprinsa prin repetitie si invatare, ci numai ereditar.
Celulele nemuritoare











9. Raul Yamuna, India
8. Linfen, China
7. Girul nord-pacific
6. Lacul Karaciai, Rusia
5. Kabwe, Zambia
4. Appalachia, West Virginia, SUA
3. Dzerzhinsk, Russia
2. Bazinul raului Riachuelo, Argentina
1. Orbita Pamantului
Acesta e Pamantul pe care traim.
Intra pe


Pe de alta parte, unii sunt gata sa bage mana-n foc ca exista persoane capabile sa faca mai multe lucruri deodata. De fapt, exista o teorie conform careia, in urma unui antrenament sustinut, poti face astfel incat anumite activitati de rutina sa devina "automate", si daca acea parte a creierului insarcinata cu "procesarea" fiecarui detaliu nu trebuie sa depuna respectivul efort, atunci iti poti vedea de-al tau multitasking bine merci (ca muncesti, nu gandesti, nu-i asa?!...).
Lucrurile ar putea totusi sa nu stea chiar asa; cel putin daca e sa dam crezare celor mai recente studii in materie. Pe cat se pare, chiar si "multitaskerii" indelung antrenati tot au nevoie sa-si "consulte" cortexul prefrontal cerebral pentru a duce o trebusoara la bun sfarsit, doar ca practica face ganditul mai "sprinten", permitandu-le asadar sa treaca de la un "task" la altul destul de rapid incat sa para a le rezolva in mod simultan.
Studiile facute in ultimii ani de cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology (Mit) din Cambridge si unele experimente conduse de Michigan University si Federal Aviation Administration au demonstrat ca e foarte dificil sa duci la bun sfarsit doua activitati in acelasi timp intrucat creierul nu ia in considerare o a doua sarcina la care este supus decat dupa ce a rezolvat-o pe prima, si ca mutarea atentiei de la o sarcina la alta are implicatii negative asupra performatelor profesionale. Iar daca multitaskingul comporta o capacitate de elaborare mai rapida si mai flexibila a informatiilor, o face platind un pret: inhiband procesele de formare a memoriei de lunga durata.
De asemenea, desi activitatile multiple desfasurate concomitent iti creeaza iluzia ca poti face multe lucruri deodata, asta nu inseamna nici pe departe ca ai castigat timp. Tentativa e iluzorie si imposibil de atins pentru simplul fapt ca in natura nu exista deocamdata un creier capabil sa desfasoare mai multe activitati simultan, cu maxim de rezultate si mai ales, fara stres.
Or fi (unii) adulti alarmati cu privire la viitorul propriilor copii, dar realitatea este ca pe acestia din urma nu-i ingrijoreaza. Ba chiar dimpotriva. Cei mai multi declara ca se simt cat se poate de in largul lor utilizand mai multe tehnologii deodata si ca acest lucru le permite sa se achite de indatoriri (vezi teme) in mai putin timp. De ce sa citesti capitole lungi, interminabile dintr-o carte cand le poti "sintetiza" printr-un simplu click? Dintr-o carte ajunge daca intelegi "conceptul fundamental", iar dintr-un film, "cum se termina", nu-i asa?
Arme de distragere in masa
Totusi, nu toti oamenii de stiinta sunt de acord cu acest scenariu catastrofic. Intr-un studiu publicat in revista Newsweek se afirma ca multitudinea de informatii si stimuli primite de o persoana simultan favorizeaza creierul si gandirea. In cadrul experimentului citat in revista, inchisi intr-o camera bombardata cu lumini si sunete, voluntarii adolescentii au reusit sa se concentreze rezolvand probleme simple de matematica si scriind teme scurte, spre deosebire insa de cei adulti, care au clacat. Iar motivul pentru care acest lucru este normal pentru tineri, dar nu si pentru parintii lor, spun specialistii in cauza, nu este numai obisnuinta; tine de insasi fiziologia creierului: in mod deosebit de Zona Brodmann 10 din cortexului prefrontal, unde sunt "parcate" si apoi preluate sarcinile mentale ne-finalizate.
Aceasta regiune se pare ca este una dintre primele afectate de varsta si da impresia simultaneitatii in ceea ce in realitate este o rapida succesiune de actiuni cerebrale. Pentru ca, pana la urma, procesorul uman (la fel ca cel al computerului) tot nu poate face doua lucruri complexe deodata.


