4.01.2010

Cele mai scumpe ceasuri din lume

.

Desi teoriile specialistilor par sa complice lucrurile, pentru cei mai multi dintre noi timpul ramane o ’chestiune’ destul de simpla...secundele se scurg implacabil, in sens unic, spre dezamagirea celor care ar schimba mereu cate ceva in trecut...


Daca 'timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci doar un mod de a gandi' (B. Spinoza), reprezentarea lui sub diverse forme este demult o provocare pentru imaginatia celor care incearca sa demonstreze contrariul. De la crearea dispozitivelor clasice, pana la adevaratele inovatii de astazi, oamenii au incercat constant sa surprinda secundele, minutele, orele in ceasuri cu design cat mai fancy.




Tentatia ubicua de a 'masura' timpul face ca istoria ceasurilor sa fie consistenta si remarcabila. Totul a inceput cu nenumarate secole in urma, din momentul in care primii oameni au sesizat ciclul continuu zi-noapte. Prima modalitate pe care au gasit-o pentru a tine evidenta timpului, a fost 'exploatarea' oricarei umbre care indica rotirea planetei in jurul soarelui. Astfel s-a nascut primul ceas: o suprafata rotunda, numerotata, prevazuta in centru cu un ax vertical.

Cel mai timpuriu barometru temporal a fost... cerul. Miscarea astrelor era cea mai sigura cale spre determinarea si organizarea perioadelor cum le cunoastem astazi. Apoi, metoda generala era apelul la resursele naturale, incepand de la 'citirea' informatiilor in functie de fenomenele naturii, gesturile si obiceiurile animalelor s.a., pana la crearea unor obiecte rudimentare, dar care indicau cu precizie fiecare secunda.

Cu vremea, omul a invatat sa se adapteze naturii si sa creeze in permanenta dispozitive prin care sa ii poata intelege si urma cursul. Astfel, s-a ajuns la inventarea clepsidrei si apoi a ceasului care functioneaza pe baza unui sistem mecanic. De acolo pana la ceasurile electronice sau afisajele de pe desktop-ul computerului, nu a fost decat o chestiune de timp. Ca multe dintre aceste dispozitive s-au inscris in prezent si la categoria bunurilor de lux, nu credem ca surprinde pe nimeni.

Astazi, la cel mai nou nivel al opulentei chiar se gasesc pasionati dispusi sa lase mici averi in mana celor care ofera in schimb orologii ultrasofisticate.
Cel mai scump ceas din lumeIn schimbul a 1.5 milioane $, poti avea la incheietura mainii o adevarata opera de arta, probabil un simbol al design-ului exclusivist si al tehnologiei de ultima ora, surprinse intr-un dispozitiv a carui functie de baza ramane simpla masurare a timpului. Si totusi, nimic nu este simplu cand vorbesti despre Tour de l'Ile, creatia aniversara semnata Vacheron Constantin.

Producatorul elvetian, a sarbatorit in 2005 al 250-lea an de existenta, prin lansarea acestei piese formidabile. Tour de l'Ile este in ansamblu un ceas extrem de complex si eficient, prevazut cu o multitudine de optiuni, intre care calendar, sistem de afisare a fazelor lunii, indicatori pentru momentul rasaritului si al apusului, sistem power-saving etc.

Asa cum se dezvaluie si la inceputul prezentarii oficiale de pe site-ul companiei de lux, Vacheron Constantin isi propune sa deschida o cale pentru a intelege mai bine lumea in care traim. Oferta din prezent a producatorului este rezultatul a ceea ce a inceput la jumatatea secolului al XVIII-lea, in Geneva, cand Jean-Marc Vacheron si-a deschis prima ceasornicarie - pasul decisiv care l-a propulsat apoi spre jungla afacerilor. S-a detasat treptat cu brio prin eficienta si stil, devenind simbolul unui business gigant in industria de profil.
Time is money...

Tot la categoria creatiilor aniversare, Apotheosis Temporis este o piesa superba, a carei lansare marcheaza al 270-lea an de existenta pentru compania Blancpain. Dincolo de design-ul dispozitivului in sine, ambalajul de prezentare este si el remarcabil - o cutie din lemn de cires inscriptionata cu numele producatorului. Si acest ceas de lux vine 'incarcat' cu o multitudine de optiuni complexe, incluse in carcasa finisata cu platina si completata de curele din piele de crocodil. Pretul sau, 489.000 $, nu reflecta insa produsul care poate fi comparat cu adevarata capodopera a companiei, ceasul denumit 1735, in valoare de 839.000 $.

Denumirea acestei piese ultraslim, cu o carcasa de 42 mm grosime, provine de la anul in care Jehan-Jacques Blancpain a deschis prima sa fabrica. Compania elvetiana este momentan parte a grupului Swatch. Pentru asamblarea celor 740 de componente ale ceasului a fost nevoie de aproximativ zece luni, iar editia include doar 30 de produse. Indemanarea elvetiana ocupa si cea de-a treia pozitie in topul celor mai scumpe ceasuri din lume, prin compania Girard-Perregaux, a carei creatie stilish costa 532.000 $. Ceea ce deosebeste Opera Three de alte ceasuri sofisticate, este faptul ca alarma sa nu se activeaza sub forma unui simplu 'bip', ci prin adevarate arii muzicale. Cele 20 de balade incluse in carcasa din platina cu diametrul de 43 mm, fac din aceasta piesa visul oricarui 'artist' care si-o poate permite.
Producatorii elvetieni de ceasuri de lux nu se dezmint si dau tonul ultimelor tendinte in materie de design pentru indicatorii timpului. Parmigiani Fleurier, Roger Dubuis, Audemars Piguet sau Omega semneaza, alaturi de companiile gigant ale industriei, paginile unei istorii care isi completeaza perpetuu datele.

 
Adauga blog - adauga articole Bloguri, Bloggeri si CititoriZiarul
Protected by Copyscape Plagiarism Scanner