Un altfel de top

Un altfel de top al gadgeturilor care dau dependenţă

Ar fi nespus de plictisitor şi banal să tot insistăm pe gadgeturile care dau dependenţă în zilele noastre, când suntem atât de intoxicaţi cu tehnologie super-avansată. Este clar că, acum, "dependenţa" se află în strânsă legătură cu necesităţile şi, prin urmare, "prizabilele" cele mai puternice din ziua de azi sunt telefonul şi laptopul/PC-ul cu Internet. Eu propun altceva - să facem o călătorie în trecut, pe vremea când eram nişte copii "juma de buletin" şi să ne aducem aminte de primele noastre gadgeturi.

Cel puţin în cazul meu, acele jucărioare (pe care le numim acum retro-gadgeturi) îmi păreau mai mult decât fascinante şi mă ţineau în priză ore în şir, aşa cum niciun dispozitiv high-tech din ziua de azi nu mai reuşeşte să o facă.

Am avut pe mână o mulţime de joculeţe, casetofoane şi chiar un calculator, însă nu am să stau să le enumăr pe toate aici. Aşa cum am zis în titlu, voi încerca să stabilesc o ierarhie în funcţie de cât de mult m-am ataşat de ele.

Locul 5 - Pick-up-ul

Pickup-ul a reprezentat pentru mine primul contact cu tehnologia. S-a întâmplat când încă eram şoim al patriei, într-o seară în care, mi-aduc aminte, devenisem extrem de agitat pentru că ai mei părinţi nu doreau să-mi spună obişnuitele poveşti dinainte de culcare. Am primit în schimb o misterioasă cutie neagră acoperită de un capac, lângă care se afla un disc învelit într-o copertă cu un submarin pe ea. În acea seară am ascultat pentru prima dată o poveste spusă de altcineva decât părinţii sau bunicii. "20.000 de leghe sub mări" se numea şi mi-a plăcut atât de mult încât când am crescut puţin mai mare am devenit un fan al cărţilor şi filmelor S.F.

Deşi nu am ajuns DJ, consider şi acum pickup-ul un obiect care nu trebuie să lipsească dintr-o cameră decorată în stil retro sau chiar modern, mai ales că acum pickup-uri de ultimă generaţie nu lipsesc din dotările unui profesionist din domeniul audio.

Locul 4 - Tetris-ul 8 in 1

Am râvnit la el enorm, pentru că nu îmi aparţinea şi trebuia să mă rog de un vecin să mi-l împrumute măcar câteva minute. Când părinţii s-au îndurat în sfârşit să-mi cumpere unul, am ţinut cu tot dinadinsul să am un Tetris mai tare ca al vecinului, aşa încât am optat pentru modelul ultimul de atunci - Tetris 8 in 1! Mă bucur că între timp am renunţat la acest tip de "concurenţă" tipic copilărească şi nu am ajuns genul de om care să se întreacă în grandomanii cu prietenii.

Locul 3 - Consola Rambo

În mod ciudat, mai întâi am avut un joc portabil şi abia mai târziu am făcut cunoştinţă cu consola de cameră. La începutul anilor '90, acest tip de console erau considerate un adevărat moft şi trebuiau făcute multe sacrificii pentru a convinge părinţii că meriţi aşa ceva : dus gunoiul în fiecare zi, făcut curat în cameră, numai note de 9 şi 10, fără bătăi în curtea şcolii ş.a.m.d. Odată dobândită, am dat piept şi cu primele efecte negative ale gaming-ului în exces: note proaste, oboseală, izolare etc. Iar pe vremea aceea două ore de stat pe consolă era ceva de neimaginat.

Este uşor de dedus cât de mult sunt afectaţi copiii din ziua de azi, cei care petrec jumătate de zi sau chiar mai mult în faţa calculatorului.

Locul 2 - Dublu casetofonul

Fiind un meloman înnăscut, dublu casetofonul îmi provoacă şi acum trepidaţii emoţionale puternice. Upgrade-ul de la casetofonul simplu la cel dublu presupunea o operaţiune pe care nu mulţi o puteau executa - copierea casetelor la o calitate relativ apropiată de cea originală. Din nefericire, nu m-am născut cu instinctul de negustor şi nu am fost tentat să pornesc o afacere care, deşi ilegală, făcută la momentul oportun mi-ar fi adus o sumă semnificativă de bani. Nu am copiat niciodată casete sau CD-uri pe bani. Îmi făcea doar plăcere să pot oferi nişte servicii prietenilor care nu aveau în dotare o asemenea sculă. Sigur, avem vecini şi mai bine dotaţi tehnologic - cu radiocasetofoane cu CD.

Locul 1 - Calculatorul HC

HC-ul (Home Computer-ul) exista la noi chiar dinainte de '89 (modelul HC 85), doar că puţini oameni ştiau şi aveau acces la o asemenea grozăvie. Pentru că mă aveam bine cu cineva de profesie electronist, am putut experimenta "Nirvana tehnologiei" chiar înainte de revoluţie. Mi-aduc şi acum aminte de primul program pe care l-am încercat. Nu cred că avea un nume, ştiu doar că era un program de desenat. Cu ajutorul tastelor numerice (5, 6, 7, 8 şi 0 parcă), deplasai un punct pe ecran, iar acesta trasa în urma lui o linie. Prin 1993 am devenit în sfârşit posesorul unui computer Spectrum, dar CIP-03, nu HC (CIP-ul era produs de Electronica, iar HC-ul de I.C.E. Felix).

Dacă ar fi să compar experienţa de gaming de pe HC cu cea de pe PC, aş spune că puţine jocuri de pe PC au reuşit să mă ţină în faţa monitorului mai mult decât cele de pe HC.

Deşi grafica de pe HC-uri era cu mult inferioară, iar până încărcai un joc putea să iei liniştit micul dejun sau chiar prânzul, titluri precum seria Dizzy, Match Day, Saboteur, Turtles Ninja, Video Pool sau Chuckie Egg depăşesc în clasamentul meu "super 3D-uri" pline de efecte, dar fără pic de haz şi absolut anoste. Desigur, am câteva jocuri de suflet şi pe PC: Heroes III, NFS Porsche, Diablo I şi II, Quake-urile, Doom-urile şi Wolfenstein-ele.

Cam acesta ar fi topul gadgeturilor de care am fost dependent. Acum singurele lucruri de care sunt legat sunt calculatorul şi telefonul. Mai mult de nevoie decât din plăcere.