Povestea Oului de Pasti

"Cand oamenii n-ar mai inrosi oua de Pasti, atunci lumea se va potopi" - credinta populara culeasa de marele etnolog si folclorist roman Simion Florea Marian si publicata in lucrarea Sarbatorile la Romani, aparuta in anul 1899

Desi astazi, asociem ouale rosii sarbatorii pascale - cea mai mare si mai importanta sarbatoare a tuturor crestinilor -, traditia oualelor vopsite in culori este mult mai veche decat crestinismul. Surse arheologice si marturii istorice atesta faptul ca, in urma cu cateva milenii, in China antica exista obiceiul de a se face cadouri oua colorate, in cadrul unor sarbatori sezoniere. In ajunul Anului Nou chinezesc, cu ocazia sarbatorii Tsing-ming, care cadea in luna aprilie, vechii chinezi isi ofereau unul altuia oua vopsite.

La vechii persi, in apropierea sarbatorii Newroz, de Anul Nou persan, care cadea in ziua echinoxului de primavara, preotii zoroastrieni vopseau oua pe care le ofereau credinciosilor. In Roma Antica, tinerii vopseau ouale in rosu si le trimiteau celor dragi, cu ocazia sarbatorii lui Ianus. Vechii slavi aveau si ei obiceiul de a-si darui oua rosii la sarbatoarea primaverii. Finlandezii purtau in buzunare oua rosii, atunci cand trageau prima brazda de plug primavara, iar estonienii mancau oua in timpul campaniilor agricole.

Daca, la evrei, oul de Pasti simbolizeaza creatia universala, pentru crestini el inseamna re-crearea Lumii, inceputa prin suprema jertfa a Mantuitorului. Ouale rosii sunt alimente sfinte de care nu ai voie sa iti bati joc sau se le iei in deradere. De fapt, oul rosu este cel mai sacru aliment al crestinului ortodox. El aduce aminte de cosul cu oua asezat sub crucea pe care Mantuitorul patimea pentru pacatele noastre, devenind rosii in urma sangelui care picura din ranile Lui. Ciocnirea oualelor vopsite este un ritual mostenit de la primii crestini care isi daruiau oua rosii de Pasti, se sarutau pe obraji si spuneau salutul sfant "Hristos a Inviat!" urmat de "Adevarat a Inviat!".

Pentru daco-geti, ouale vopsite erau o ofranda rituala destinata divinitatilor htoniene si stramosilor. Ca o ramasita a acelor vremi, folclorul romanesc retine Pastele Blajinilor, cand daco-romanii dau pe apa cojile oualelor rosii, spre a se duce in "Tara Blajinilor". La sate, ouale rosii sunt simboluri ale nemuririi vigorii vietii, de unde si obiceiul de a se spala cu apa in care a fost pus un ou rosu "ca sa fii rumen si sanatos" (Elena Niculita Voronca - Datinile si credintele poporului roman adunate si asezate in ordine mitologica, Cernauti, 1903).

In medicina si cosmetica arhaica a romancelor, cojile de oua rosii sunt un stimulent al frumusetii si sanatatii, prin mecanismul magiei simpatetice si al celei contagioase. "La Pasti, cine merge la biserica sa-si puie cu un ou rosu la san, ca sa fie intotdeauna rosu" scria Simion Florea Marian in Sarbatorile la romani. Traditia spune ca ouale rosii sfintite la Biserica Ortodoxa sunt un antidot redutabil contra farmecelor si magiei negre. Taranul roman le punea in brazda pentru a spori astfel recoltele sau le ingropa in vie, pentru a feri viile de grindina.

In afara oualelor vopsite, la romani exista o adevarata arta a incondeierii oualelor, nemaiintalnita nicaieri in lume. Daca geto-dacii vopseau ouale cu galben, semnificand culoarea Soarelui pe bolta cereasca sau in portocaliu - culoarea discului solar la rasarit si apus, odata cu patrunderea crestinismului, ouale au inceput sa fie vopsite in rosu sau decorate cu chipul lui Hristos, cu siluete de ingeri, cu motivul mielului, motive astrale, cu forme animale sau vegetale. Conform izvoarelor istorice, vecinii nostri slavi au imprumutat obiceiul incondeierii de la comunitatile daco-romane cu care au intrat in contact in perioada migrarii lor in Europa de est si Balcani. In Bucovina si Maramures, spre exemplu, exista peste 70 de desene diferite, fiecare avand o denumire "Crucea Pastelui", "Furca de tors", Desaga popii" , "Bradutul", "Turma de Stele" etc.

Acelasi Simion Florea Marian semnaleaza ca: "Pastele este cea mai mare, mai insemnata, mai sfanta si mai imbucuratoare sarbatoare de peste an, dupa spusa romanilor de pretutindeni. De la casa celui mai mare bogatan si pana la bordeiul celui mai de pe urma sarman se cunoaste apropierea acestei mari sarbatori, caci in ajunul ei sunt toate acuma curatite si indreptate, toate sunt unse si varuite, hainele zvantate si curate, barbatii barbieriti si spalati, iar femeile laute si chitite."